Tânără făgărășeancă, manager la Microsoft în Bruxelles

Mulți făgărășeni s-au remarcat peste hotare și au reușit să realizeze o carieră de succes.  Iar asta doar prin multă ambiție și muncă. Un astfel de exemplu este și tânăra făgărășeancă Andreea Călbează. A plecat în urmă cu 12 ani la studii la Bruxelles și, deși și-a dorit să se întoarcă în România, destinul a dus-o tot peste hotare. Acum este manager la Microsoft în Bruxelles și mâna dreaptă a vicepreședintelui pe afaceri europene din cadrul companiei. Cum a ajuns să lucreze pentru una din cele mai mari companii de tehnologia informației din lume, de ce nu a rămas să muncească în România și care sunt planurile ei de viitor, aflați în interviul următor. 

În primul rând vreau să povestești câteva lucruri despre tine. Ești făgărășeancă, dar de unde, mai exact?

Am crescut și copilărit la Crihalma, satul cunoscut, printre altele, pentru Fecioreasca Fetelor de la Crihalma, sau prin fratele meu, Cătălin Călbează (Doinaș) [chiar nu glumesc, pe mine nu mă mai recunoaște lumea pe strada, pe el îl salută însă de la distanță]. Acolo am făcut și Școala Generală, urmând apoi liceul la Colegiul Național „Radu Negru“ din Făgăraș si diploma de licență la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Am plecat însă din țară, pentru studiile de masterat acum 12 ani, inițial cu o bursă Erasmus de un an. Nu mă gândeam la vremea aceea că o să rămân la Bruxelles. Însă după anul Erasmus, mi-am dorit o diplomă întreagă aici; mi s-a părut că am învățat atât de multe într-un an și că pot mai mult, că aș putea fi mult mai competitivă pe piața muncii. Am urmat astfel un masterat în afaceri europene, la Institutul de Studii Europene al Universității Libere din Bruxelles. Și uite că au trecut de atunci 12 ani.

 După aceste studii ai rămas la Bruxelles sau te-ai întors acasă ?

Imediat după încheierea studiilor, am fost selecționată ca stagiar în cadrul Consiliului Uniunii Europene, ulterior am mai avut câteva experiențe de lucru în organizații europene. Stagiile sunt o practică comună în occident, uneori chiar in timpul studiilor, așa îți faci intrarea pe piața muncii și capeți experiență. Din păcate (sau din fericire?) nu te angajează nimeni doar pentru ca ești al cuiva… Aici chiar am simțit că munca cinstită și ambiția sunt apreciate. Și cred că asta m-a motivat cel mai mult. Am revenit în România după patru ani la Bruxelles, voiam să văd dacă reușesc să fac ceva acasă.  Îmi amintesc că m-am întors cu multă energie și optimism. Le-am consumat însă repede. Prin Liga Studenților în Străinătate, am lucrat pentru scurt timp la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și ulterior la Centrul Român pentru Afaceri Europene. Venind după o experiență în instituțiile europene, am crezut că ce găsesc acasă e într-o oarecare măsură asemănător. Realitatea a fost însă alta.

Ce ai găsit în instituțiile din România? Ce te-a nemulțumit?

Nu vreau să vorbesc foarte mult despre asta, cu atât mai puțin despre experiențele negative, pentru că am și învățat o grămadă de lucruri.  Si este, într-un fel, experiența care m-a redirecționat spre unde sunt acum. Sunt mulți oameni faini și buni în ministere, coloana vertebrala a administrației de stat, ei țin lucrurile în mișcare. Din păcate, politicul ne-a transformat ca societate. Și nu în bine. Eu am simțit că locul meu nu e acolo. De multe ori, ne mulțumim cu ceea ce e convenabil si ne e teamă să facem o schimbare sau să ieșim din zona de confort. Am ales calea mai puțin explorată și mi-am căutat rostul în altă parte.

Înseamnă că ai fost primită bine la Bruxelles? Cum a  fost acomodarea când ai ajuns prima dată?

Primele săptămâni au fost mai dramatice, mă întrebam ce Dumnezeu fac eu aici. Zâmbesc acum când îmi amintesc. Bruxelles-ul e vestit pentru vremea mohorâtă, iar combinația de ploaie, oraș mare si nimeni în jur căruia sa-i pot cere ajutorul, mi-au cam tăiat din avânt. Nu cunoșteam pe absolut nimeni, am venit doar cu bagajul. Îmi amintesc că m-am dus la universitate și am întrebat: „Ei bine, eu acum ce fac?“. Din fericire, lucrurile sunt bine organizate și cam toata lumea vrea să te ajute. Asta era și înaintea erei WhatsApp, Facebook sau alte platforme social media. Sunam acasă câte puțin și discutam strictul necesar. Mi-a luat cam trei luni să mă acomodez: altă țară, altă limbă, altă cultură și alt sistem educațional. În anul meu de masterat eram 14 naționalități și am început să-mi fac prieteni; ușor, ușor s-a format un sentiment de comunitate, fiecare cu provocările, unii cu burse mai mari și idei de explorat lumea, alții cu burse mai mici și, implicit, mai disciplinați. Bursa pe care am primit-o din România a fost de 300 de euro, suficient cât să acopăr chiria, astfel încât am început să fac și un stagiu în paralel, încurajată de colegi și profesori. Apoi lucrurile au devenit mai ușoare. Mi-am luat și o bicicletă și am început să explorez orașul, am învățat cartierele si am descoperit cele mai cochete străduțe. Merg si acum cu bicicleta la birou, deși am mașină de firmă care cam stă în parcare. E mai plăcut, evit traficul si am acel sentiment de libertate, pot sa explorez orașul în ritmul meu.

 După experiența din România ai plecat în China. Cum a fost?

Prinsesem gustul experiențelor în străinătate și cum se spune, am avut – și încă am – neastâmpărul drumului, însă nu a fost ceva plănuit, așa s-a nimerit. Am fost membru al asociației de studenți AIESEC – Asociatia Internationala a Studentilor in Stiinte Economice si Management, care facilitează experiențe internaționale pentru absolvenți. Așa am ajuns în China, iar dacă Bruxelles-ul mi se păruse cu câțiva ani în urmă o experiență inedită, ei bine, Shanghai și Beijing sunt cu totul si cu totul altă poveste. Altă cultură și alte dimensiuni, la propriu; în imensitatea orașelor chinezești și când te regăsești printre miile de asiatici, îți dai seama că nu ești, poate, chiar atât de special. Poate fi compleșitor, China e o țară uriașă și fascinantă, acolo am învățat să pun lucrurile în perspectivă. A fost o întreagă aventură, de când am aterizat prima dată – un fel de socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Am avut probleme cu viza, cu contractual de muncă, cu zborurile… din păcate, nu am reușit să stau cât îmi propusesem, însă mă bucur că am avut oportunitatea de a descoperi o altă lume, o țară cu un amestec ciudat de obiceiuri străvechi și performanțe tehnice impresionante.

Cred că am avut curaj și puțină nebunie, plus susținere de acasă. Ai mei nu mi-au spus niciodată “nu” și au avut încredere în mine. Se poate să nu le fi fost ușor când mi-am luat valiza și am plecat, însă le mulțumesc că au avut încredere în mine și în misiunea pe care ei și-au îndeplinit-o până în acel moment, și că astfel mi-au permis să-mi găsesc propria cale în viață. Mare lucru să stii că familia te susține, mama, tata si fratele meu au fost plasa mea de siguranță.

Ce s-a întâmplat după experiența din China?

M-am întors în România și a fost o perioadă de căutare, gândul meu rămăsese la Bruxelles. După 4 luni m-am și întors, și așa a început traseul profesional la Microsoft.

 În ce an se întâmpla?

Asta a fost acum 6 ani. Ba chiar zilele trecute am primit e-mail de la firmă cu felicitări pentru cei 5 ani de activitate. Am lucrat un an pe un post de junior entry-level, zi lumina, într-un ritm nebun. Însă competiția e mare la firmele de tehnologie, pentru unele dintre posturile pe care le avem în echipa primim sute de CV-uri. Ulterior s-a ivit o oportunitate pentru un post întreg. Am trecut printr-o serie de 5 interviuri si iată-mă, după 5 ani, în aceeași firmă.

 Ce funcție ai la Microsoft și ce presupune această funcție?

Sunt Manager Afaceri Europene, în biroul de afaceri guvernamentale al firmei Microsoft la Bruxelles. Am o echipă de patru persoane și fac parte din unitatea șefului de cabinet, suntem mâna dreaptă a vice-președintelui pe afaceri europene. Nu cred că am o zi care să semene cu cealaltă, pentru că gestionez proiecte de tot felul: de la urmărit legislația pe teme legate de tehnologie, la făcut analize a modului in care tehnologia digitala transformă organizații, instituții, comunicarea politica si societatea, in ansamblul ei. Lucrez pe teme care pana acum ceva timp făceau subiectul filmelor SF (inteligenta artificiala, cybersecurity..) si sunt acum dezbătute in plenul Parlamentului European, pentru că au impact asupra tuturor cetățenilor. Am privilegiul să lucrez într-un mediu foarte dinamic, să întâlnesc și să discut cu o mulțime de oameni interesanți. Unii m-au marcat și m-au inspirat, cum sunt Madeleine Albright, diplomată americană si prima femeie care a deținut funcția de ministru de externe al SUA, sau Wendy Sherman, actualul secretar de stat adjunct al Statelor Unite. Femei puternice care au reușit într-o lume dominată de bărbați. Prinzi curaj când întâlnești modele despre care pana atunci ai citit doar in carti.

Ce alte naționalități mai sunt în echipa voastră? Români mai sunt?

Suntem de peste tot, din Europa, Statele Unite sau alte continente, si mai am si doi colegi romani. Suntem ambitiosi si foarte competitivi si mă bucur ca mai pot vorbi din când în când în limba română. Altfel, limba de lucru este engleza, însă se întâmplă să avem și reuniuni în limba franceză. Este un mediu multilingv.

 Ce te-a atras cel mai mult la Bruxelles?

Cred că exact mediul asta multicultural și faptul că am simțit că pot să avansez in cariera fără să am o rețea de relații. Atât timp cât ești bun în ceea ce faci, studiile, meseria și experiența sunt cele mai bune cărți de vizită. Am întâlnit si oameni frumoși care m-au sprijinit si m-au îndrumat. Managerii pe care i-am avut la Microsoft au avut încredere în mine si mi-au fost mentori; nu le-a păsat de unde sau cine sunt, ci s-au uitat la CV-ul meu și m-au ascultat. Atâta timp cât focusul și discursul unei persoane sunt către ceea ce își dorește și nu către posibilele obstacole, cu atât se vor deschide mai multe uși și apar și oportunitățile. O recomandare pentru cititorii dvs, poate puțin neobișnuită, este să nu se mai uite la ce fac alții. Prea ne pasă de capra vecinului și de ce cred alții. Nu vreau să mă gândesc unde aș fi fost astăzi, dacă m-aș fi conformat normelor societății românești. Mi-am văzut de treabă și am dat înainte.

 Mai devreme ne vorbeai despre fratele tău. Puțini cititori știu că ești sora lui Cătălin Doinaș (Călbează), interpretul de muzică populară. 

Da, așa este. Când eram mai mici, părinții au încercat să mă îndrume și pe mine către muzica populară. Însă folclorul nu s-a prea prins de mine, costumul meu popular stă pe un manechin acasă, l-am transformat în piesa de decor. Însă el și soția lui, Adina, fac cinste folclorului românesc. Am reușit vara asta să vin acasă după mai bine de un an și jumătate, din cauza restricțiilor de călătorie. Însă tehnologia ne ajuta să rămânem conectați.

 De ce îți e cel mai dor de acasă din România, din Crihalma?

De ai mei, de casă, de grădină, de ceapa și roșiile de la mama și de învățăturile bunicii. Mama Măriuță mă inspira mereu, la cei 83 de ani are idei de proiecte și le gestionează ca un manager desăvârșit. La fel și mama, cred că de la ele am moștenit determinarea. Dar peste toate, mama mă uimește cu puterea ei de a renaște, pe principiul “și când nu mai pot, mai pot un pic”. Mi-ar plăcea să fiu mai aproape de familie și mi-e dor câteodată de viața la țară. Anul trecut, în perioada de lockdown, m-am apucat de grădinărit și am făcut o mini ferma urbană… pe balcon. Îmi place usturoiul verde, însă aici nu găsesc, așa că am plantat într-un ghiveci. Am roșii, ardei chilly, verdețuri si capsuni. Mi-am dat seama cât de importantă e conectarea cu natura și abia acum am realizat cât de sănătos am crescut la Crihalma. Mulți nu au acest privilegiu. Am observat cu toții anul trecut cum a crescut interesul pentru migrația de la oraș spre mediul rural, mai ales în rândul tinerilor intelectuali care doresc un alt fel de viață, mai sănătoasă și mai aproape de natură. Poate începem și noi să ne gândim la revitalizarea satului românesc. Doar că viitorul zonelor rurale nu ține de mutarea la țară a câtorva aventurieri, ci de valorizarea a tot ce avem acolo. Iar pentru asta avem nevoie de autorități competente… mai e mult pana departe.

 Te-ai gândit să te mai întorci în România?

Întrebare de 1000 de puncte. Nu mă prea gândesc la asta. De curând sunt și cetățean belgian, am dublă cetățenie. Sunt totuși 12 ani în care m-am obișnuit cu altă cultură și cred că am și preluat din tabieturile locale. Nu cred că m-aș întoarce, cel puțin nu în viitorul apropiat, nu cred că mi-aș găsi locul. Pe termen lung, cine știe. Mi-e tare bine unde sunt acum, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Cred că am luat deciziile corecte si mi-am construit viața aici, iar mediul îmi e familiar.

 Planuri pentru viitor?

Jobul meu este la Bruxelles, însă odată cu criza Covid, avem mai multa flexibilitate si pot lucra si de acasă. Din octombrie încep la Berlin un MBA (Master of Business Administration) – un program destinat în special managerilor aflați in poziții de middle sau top management sau antreprenorilor. Partenerul meu este medic in Stuttgart, și dacă lumea își reia ritmul de dinainte de criză, s-ar putea să trebuiască să călătoresc cu serviciul și în Statele Unite. Că tot spuneam mai devreme de neastâmpărul drumului, sper să le pot face pe toate. Tata zice că mă urc în avion cum se urcă el pe bicicletă.. Doamne-ajuta, sper ca lumea să-și revină, să pot să călătoresc unde am nevoie și să ajung si acasă mai mult.