Consilierii care au absentat nemotivat rămân în funcție
Cei 10 consilieri locali, care au lipsit nemotivat la ultimele trei ședințe extraordinare- de îndată ale consiliului local sunt încă în funcție. Prefectura a transmis punctul de vedere iar astăzi a fost convocată din nou o şedinţă extraordinară pentru data de luni, 13 SEPTEMBRIE 2021, orele 18,00.
„Am primit răspuns de la Instituția Prefectului Brașov și, potrivit punctului de vedere transmis, cei 10 consilieri sunt încă în funcție, deși au lipsit nemotivat de la ultimele ședințe. Așadar, își pot îndeplini obligațiile față de cetățeni, nu față de partid. În consecință, am convocat din nou o ședință, tot la solicitarea lor, pentru adoptarea proiectelor de maximă urgență pentru locuitorii din Făgăraș, la care l-am invitat și pe domnul prefect. Sper că luni, 13 septembrie, de la ora 18.00, vor fi responsabili, se vor prezenta și nu își mai bat joc de cei pe care ar trebui să îi reprezinte.“, spune primarul într-o postare pe pagina de socializare.