Aniversare în Moldova, dar și în Țara Făgărașului

În zilele de 12-13 iunie, anul curent, se sărbătorește împlinirea a 380 de ani de când Sfânta Cuvioasă Parascheva ocrotește pământul românesc. Sfintele sale moaște au fost primite în semn de recunoștință de voievodul Vasile Lupu (1634-1653) al Moldovei direct de la Patriarhul ecumenic al Constantinopolului în anul 1641.

Evenimentul acesta este unul important și pentru Țara Făgărașului, îndeosebi pentru partea ei de răsărit, și nu numai. Aceasta pentru că voievodul Vasile Lupu și moldovenii lui au adus în Țara Făgărașului prezența Sfintei Cuvioase Parascheva, dar mai sigur este și faptul că sfânta Vineri a fost prezentă în viața localnicilor tot timpul. Unele documente par să indice chiar prezența sfintei în zonă în drumul de la Constantinopol spre Iași.

Repopulare cu moldoveni refugiați

Astfel, regretatul istoric Mircea Păcurariu, preot profesor și academician, în teza sa de doctorat, susținută și publicată în plin regim ateu (1968), arăta cum câțiva moldoveni s-au refugiat, din cauze politice instabile, dinspre Moldova spre Țara Făgărașului undeva în anul 1627. Ei nu au venit la întâmplare, ci s-au așezat în aceleași locuri unde cu aproape un secol înainte, 1538, au venit alți moldoveni refugiați din aceleași motive. În acei ani, Moldova era râvnită de polonezii catolici dinspre nord, din est veneau repetate și devastatoare invazii tătare, iar la sud otomanii erau tot mai agresivi. Făgărășeanul Ștefan Mailat (1534-1541) rupea cetatea Ungurașului din Transilvania de la Moldoveni, astfel că Moldova era sub presiune din partea tuturor vecinilor.

Locul de așezare al noilor veniți, atât pentru cei din 1538, cât și pentru cei din 1627, a fost hotarul satului Ticușu. Cronicarul și episcopul sas Teutsch scria în 1839 că „sașii din Täckes neputând lucra hotarul lor cel mare, la anul 1627, s-au tocmit cu niște români pribegi fugiți din Moldova, pe care i-au primit între ei, până ce vor veni timpuri mai bune și le-au dat o parte din hotarul lor, pe care să-l apere de încălecări străine, să rupă țărâna și să-l folosească ei în contul lor propriu, până ce vor avea sașii lipsă de el, dar să le ajute la purtarea dărilor și să dea dijmă preotului săsesc din toate produsele câmpului; iar când sașii vor avea lipsă de el, să-l lase liber”.

Faptul acesta a fost consfințit la 28 iunie 1627 de către „Măritul Județ și de cinstit Sfatul din urbea Cuhalm (Rupea)”. În istoria satului nou format sunt consemnate ca venite un număr de 73 de familii, pe malul drept al Oltului, pe o pantă înaltă, iar „din cuvântul săsesc Tekeș ei au făcut Ticușul”, avea să consemneze un localnic undeva la începutul anilor 1900, Ioan Cârlan-Ticușanul. De asemenea, nume de familie cu origine moldovenească încă mai sunt păstrate în sat până azi: Cârlan, Măican, Piticaș, Chisăliță, Lup, Frățilă.

Biserică voievodală la Ticușu Nou și influența ei în regiune

Printre moldovenii veniți la 1627 s-a aflat și preotul Emanoil Lup, sau poate Lupu, despre care istoria locală spune că este posibil să fie o rudă a domnitorului Vasile Lupu. Cert este faptul că noii „ticușeni” au beneficiat de atenția voievodului Vasile Lupu al Moldovei, acesta din urmă ridicând în satul nou format o biserică frumoasă de piatră pe la 1640-1650, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva – deci după marele eveniment al primirii sfintelor moaște la Iași (1641).

În vecinătatea satului Ticușu Nou s-au ridicat ulterior biserici asemănătoare ca arhitectură, toate cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva: Crihalma, Cuciulata, Comăna de Jos, Veneția de Jos, Veneția de Sus, Părău, Grid, Râușor. Astfel, 10 biserici din 20 de locașuri de cult din răsăritul Țării Făgărașului poartă hramul Cuvioasei Parascheva, deși azi în satul Părău hramul s-a pierdut odată cu ridicarea noii biserici. Mai sunt și alte locașuri de cult făgărășene închinate sfintei, cum ar fi cele din Hurez, Berivoi, Șercăița, Dridif, Luța, Rucăr și Porumbacu de Sus. În satele Cuciulata, Râușor și Veneția de Jos sunt chiar câte două biserici care au ca și ocrotitoare pe Sfânta Parascheva.

Minunile făgărășene ale Sfintei Vineri

Ar fi de prisos să cuantificăm toate minunile făcute de un sfânt, fie pentru că nu e folositor, fie pentru că nu s-ar putea realiza din cauza mulțimii lor. Totuși, pe sfinți oamenii îi cinstesc pentru ajutorul pe care-l primesc de la ei, astfel, unele minuni trebuiesc subliniate:

Deși unele locașuri de cult au fost ridicate la mijlocul secolului al XVII-lea sub influența moldovenească, foarte multe dintre ele au fost trecute mai mult sau mai puțin forțat la noua confesiune austriacă a greco-catolicismului: Ticușu  Nou, Crihalma, Cuciulata, Comăna de Jos, Veneția de Jos, Grid, Râușor etc. Însă, deși Sfânta Parascheva nu apare în calendarul greco-catolic cu ziua de prăznuire pe 14 octombrie, nicio biserică făgărășeană nu și-a pierdut hramul vreodată în cei aproximativ 200 de ani de folosință catolică. Ceea ce spune mult și despre cum a fost acceptată noua confesiune, dar și despre influența Sfintei Parascheva în regiune în viața localnicilor.

Loc de refugiu pentru domnitorul Vasile Lupu?

O altă concluzie importantă pe care o putem emite, dar încă slab cercetată arheologic și documentar, este faptul că domnitorul Vasile Lupu și-a pregătit un loc de retragere la Ticușu Nou, în cazul în care ar pierde tronul Moldovei.

Coincidență sau nu, numele de familie al preotului Emanoil Lupu venit la Ticușu Nou ne atrage atenția asupra numelui voievodului moldovean. Un argument important este și poziția strategică a noii așezări a refugiaților Moldoveni: pe o colină, deasupra Oltului, cu o vizibilitate înspre tot răsăritul Țării Făgărașului, având în spate două comunități cu fortificații, una săsească (Ticușu Vechi) și alta maghiară și săsească (Cobor), precum și o pădure extrem de generoasă, vizibilă și astăzi.

Amintirea unor fortificații rudimentare la Ticușu Nou, aparținătoare unor familii de boieri moldoveni înstăriți, Alexandru III Cornea și boierul Buzea, reprezintă un alt argument în plus spre căutarea unei poziții defensive a domnitorului moldovean, Vasile Lupu. Se știe că și domnitorul Ștefan cel Mare și-a pregătit din vreme un refugiu în Transilvania, a ctitorit la Vad, lângă Cluj-Napoca, chiar și Petru Rareș sau Ștefăniță Vodă au ridicat biserică, tot în regiunea ardeleană; domnul Petru Rareș a pornit război cu Ștefan Mailat pentru cetatea Ungurașului din Transilvania, și exemplele pot continua.

Așadar, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este cinstită nu doar în Moldova de 380 de ani, ci și de creștinii din Țara Făgărașului tot de atunci, cu siguranță că și în alte regiuni din România. Ocrotirea și cinstirea moaștelor sale de aproape patru secole reprezintă un argument în plus că anii sunt numărați de muritori, dar veșnicia nu are sfârșit.

(Pr. Alexandru Socaciu, Veneția de Jos)