Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în mijlocul primarilor și fermierilor din Țara Făgărașului
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a fost prezent ieri în mijlocul primarilor și fermierilor din Țara Făgărașului. Ministrul a luat parte la întâlnirea de lucru, organizată în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului – Ţara Făgăraşului, care a reunit laolaltă reprezentanți ai AFIR, ANIF, ANSVSA, reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, primari din județele Brașov și Sibiu, fermieri, la o locație din Arpașu de Sus.
În cadrul întâlnirii de lucru cei prezenți au avut ocazia să puncteze în speranța rezolvării mai multor probleme cu care se confruntă fermierii din zona noastră, probleme privind accesarea fondurilor europene, subvențiile din agricultură, legislație în vigoare. Atât ministru, cât și reprezentanții direcțiilor de specialitate au răspuns punctual la întrebările celor prezenți.
„Scopul a fost să ne întâlnim atât cu primarii, cât și cu fermierii din această zonă, știut fiind faptul că fiecare zonă are un anumit specific. Noi, anul acesta, peste 3-4 săptămâni, în 15 iulie vom lansa măsurile privind Programul Național Strategic de Tranziție 2021-2022, atât pentru agricultură, cât și pentru partea de dezvoltare rurală. Am venit să prezint care sunt programele care vor fi finanțate, în următorii doi ani, într-un cuantum de 3,2 miliarde euro, în așa fel încât beneficiarii acestor programe, fermierii și UAT-urile să știe și să putem aduce în urma discuțiilor modificări până când vom lansa ghidurile oficiale“, ne-a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
În ceea ce privește bugetul PNDR pentru perioada de tranziție 2021-2022, primarii din Țara Făgărașului au semnalat faptul că banii pentru investițiile aferente administrațiilor publice sunt prea puțini, pentru nevoile actuale.
„Este o întâlnire de lucru a primarilor din Țara Făgărașului și a fermierilor. L-am invitat pe domnul ministru al Agriculturii pentru a discuta teme reale ale proprietarilor de animale, ale agricultorilor și de ce nu și pentru partea de publici, în ceea ce privește investițiile ce sunt demarate de Ministerul Agriculturii. Trebuie să reamintim aici că majoritatea investițiilor care se demarează prin fonduri europene vin prin Ministerul Agriculturii, prin AFIR. Noi am identificat niște probleme în ceea ce privește implementarea și insuficiența acestor fonduri și tocmai de aceea am vrut ca domnul ministru să vină în teritoriu, să afle direct problemele și nevoile noastre și mai departe să vedem ce poate să facă pe partea de legislație și de implementare iar toate discuțiile să meargă spre rezolvarea problemelor fie prin Ordin de Ministru, fie prin Hotărâre de Guvern.“, ne-a spus Florin Ioani, primarul comunei Viștea și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Țara Făgărașului.
„Banii din Programul Național de Dezvoltare Rurală, Politica Agricolă Comună, cele 3,2 miliarde, majoritatea sunt pentru susținerea agriculturii sau procesatorilor, industriei alimentară, mai puțini pentru partea de investiții în unitățile administrativ teritoriale. Avem 100 de milioane de euro în următorii doi ani, pentru infrastructura rutier- agricolă. Mai sunt 150 de milioane de euro pentru activități non-agricole, de asemenea aproape 130 de milioane de euro pentru activitatea GAL-urilor. Bani mulți probabil, dar nu suficienți pentru multele nevoi pe care le au și primăriile. Aici, sugestia mea și nu numai de acum a fost ca aceste GAL-uri care acționează în baza unor strategii de dezvoltare locală și din care fac parte atât primăriile, cât și ONG-uri și fermieri, să devină niște entități multi-fond, ele sunt deocamdată finanțate doar de către Ministerul Agriculturii. Dacă s-ar întâmpla la fel cum se întâmplă în alte țări ca banii acestor GAL-uri să vină și de la Ministerul Mediului, de la Ministerul Dezvoltării sau Ministerul Fondurilor Europene, atunci cu siguranță că consistența acestor strategii locale ar fi mai mare și proiectele finanțate ar fi mult mai importante și mult mai acoperitoare pentru nevoile locale“, ne-a mai declarat Ministerul Agriculturii.
La eveniment au mai luat parte senatorul Mihail Veștea, deputatul Dumitru Flucuș și președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.
„Mă bucur extrem de mult că particip la această întâlnire la care avem prezența Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Sunt o serie de oportunități de finanțare din fonduri europene, cât și viitoare finanțări pe Programul Național de Reziliență. În felul acesta, o parte din fermieri, o parte din proiectele pe care le au administrațiile publice din zona rurală pot prinde contur și am toată convingerea că printr-o implicare continuă putem să dezvoltăm satul românesc, putem să dezvoltăm fiecare zonă care este mai aproape sau mai îndepărtată de aglomerările urbane.“, ne-a spus Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Pe ordinea de zi a discuţiilor au fost incluse aprobarea aderării comunelor Cârţa şi Racoviţa – din judeţul Sibiu, şi Ungra – din judeţul Braşov la Asociaţie, prezentarea situaţiei financiare la zi şi informări privind proiectele culturale „Pe urmele lui Negru Vodă – Cetatea de la Breaza” şi „Vara Făgăraşului”.