Făgărașul are buget aprobat. 80% din bani se duc la secțiunea de dezvoltare

La final de aprilie, Făgărașul are un buget aprobat. Consilierii locali, întruniți în ședința ordinară a lunii au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind bugetul municipiului nostru. Și dacă anul trecut spuneam că Făgărașul are un buget de 5 ori mai mare decât media anilor trecuți( care era undeva între 40 și 70 de milioane lei), în urma proiectelor câștigate cu fonduri europene, municipiul nostru se apropie de un buget de 300 de milioane lei. Acest buget se va duce în mare parte, respectiv în procent de 80%, pe secțiunea de dezvoltare și doar 20% pentru funcționare. 

Chiar dacă autoritățile au reușit să atragă mulți bani pentru dezvoltare la bugetul Făgărașului, discuțiile din plen, unele duse spre zona ridicolului  sau spre alte subiecte care nu aveau legătură cu votul, nu au lipsit. Însă, după două ore de discuții, proiectul bugetului a fost aprobat, deși 6 consilieri s-au abținut de la vot. (Gavrilă, Cupu, Paicu, Crăciun, Polmolea, Aldea). Partea bună este că 80% din buget ( adică peste 235 de milioane de lei) se duc către dezvoltare și investițiile din oraș.

IMG_20210426_145822Avem un buget din care 80% din bani sunt pentru secțiunea de dezvoltare. În această secțiune de dezvoltare avem introduse contractele de finanțare externă și vorbim de contractele cu finanțare cu fonduri europene și de la Ministerul Dezvoltării. Aici nu sunt prinse contractele pe care le avem cu Compania Națională de Investiții. 20% avem din resurse proprii buget alocat pentru funcționarea instituției Primăriei Municipiului Făgăraș și instituțiilor subordonate. Este un buget bun din punctul meu de vedere, pentru că un procent foarte mare este alocat investițiilor, dar nu este un buget suficient pentru secțiunea de funcționare. Avem alocați bani doar pentru minimul necesar pentru a funcționa și mai avem nevoie de anumite rectificări. Vom face economii pe parcursul anului și dacă vom primi sume suplimentare, vom face rectificări pentru a aloca toate sumele de cheltuieli de funcționare până a sfârșitul anului. Avem proiecte bune de dezvoltare, cu finanțare europeană iar proiectul într-un final a fost aprobat. Bineînțeles că există persoane gen Cupu care ar face orice doar ca să nu se voteze bugetul și să nu funcționăm normal în municipiul Făgăraș. Dar după cum îl știm noi este un Gică Contra.“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Lucian Cupu a reclamat faptul că bugetul este unul generalist și nu unul detaliat. Daniel Ludu, directorul economic al primăriei i-a răspuns că bugetul este întocmit după formularele Ministerului Finanțelor.

Astfel că alesul local a cerut în repetate rânduri lămuriri despre banii alocați pe capitole, însă discuțiile au degenerat de cele mai multe ori de la subiect atrăgând revolta colegilor consilieri, care i-au propus președintelui de ședință să limiteze în timp astfel de dialoguri.

Cum ne așteptam avem destui colegi care încearcă să pună piedici pentru a nu fi votat bugetul. După 2 ore de dezbateri, în sfârșit cu 13 voturi „pentru“ s-a votat bugetul Făgărașului. Din punctul meu de vedere au fost foarte multe întrebări inutile. Nu vreau să critic pe nimeni, dar în momentul în care vii în Consiliul Local, obligatoriu trebuie să vii cu propuneri. Ca să criticăm toți suntem foarte buni. În momentul în care fiecare capitol și fiecare subiect îl criticăm și nu avem nicio propunere bună, e inutil că-l criticăm“, ne-a spus Ovidiu Popa, consilier local.

Vezi discuțiile din plen mai jos.

The specified slider is trashed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.