Fapt divers

Medicii vor putea refuza să trateze pacienţii agresivi

Medicii vor putea refuza să acorde îngrijiri medicale dacă un pacient sau aparţinătorii acestuia sunt agresivi verbal sau fizic sau dacă pacientul manifestă o atitudine „ostilă sau ireverenţioasă faţă de medic”. Prevederile apar în noul Cod de Deontologie Medicală, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, după ce a fost adoptat de Adunarea Generală Naţională a Colegiului Medicilor, scrie bzb.ro.
Prevederile lui sunt obligatorii pentru toţi medicii care sunt membri ai Colegiului Medicilor, precum şi pentru medicii care au dreptul de a presta, temporar sau ocazional, servicii medicale pe teritoriul României. Cu excepţia situaţiilor de urgenţe medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă, medicii vor putea refuza să acorde îngrijire medicală pacienţilor în următoarele situaţii:
– dacă aceasta este de natură să îi afecteze independenţa profesională, imaginea sau nu este conformă cu exercitarea profesiei;
– dacă un pacient sau aparţinătorii acestuia sunt agresivi verbal şi/sau fizic;
– dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic;
– dacă i se solicită efectuarea unui act medical neconform cu valorile sale morale pe baza clauzei de conştiinţă, declarată anual în scris la Colegiul teritorial, recomandând pacientului adresarea către un alt medic.
– dacă pacientul sau reprezentantul său legal solicită efectuarea de acte medicale ilicite sau contrare principiilor etice.
În toate aceste situaţii, medicul trebuie să îi explice pacientului sau reprezentantului său legal motivele refuzului de a acorda îngrijiri medicale.
Cu excepţia situaţiilor de urgenţe medico-chirurgicale ameninţătoare de viaţă, medicul poate refuza preluarea unui pacient nou „doar în situaţiile în care capacitatea sa profesională este depăşită, iar acest lucru ar afecta calitatea îngrijirii. Decizia trebuie să fie justificată medical şi profesional, nu subiectiv sau arbitrar”, mai prevede noul Cod de Deontologie.
De asemenea, refuzul medicului „trebuie exprimat într-un mod respectuos, fără discriminare şi justificat corespunzător”.
În plus, medicul „va sprijini pacientul în identificarea unei alternative rezonabile pentru preluarea în îngrijire”, ori de câte ori acest lucru este posibil, mai prevede Codul de Deontologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.