Grădiniţa „Albinuţa” din Făgăraş, închisă după confirmarea a patru cazuri de Covid-19

Grădiniţa cu program prelungit „Albinuţa” din Făgăraş îşi suspendă activitatea, după ce au fost confirmate cu Covid, 2 educatoare şi 2 îngrijitoare. Decizia a fost, deja, aprobată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi tot acesta va decide redeschiderea, la propunerea conducerii unităţii. Până acum, de la reluarea cursurilor, în semestrul al II-lea, au fost suspendate activităţile în 4 grădiniţe din municipiul Braşov (Grădiniţa nr. 1, Grădiniţa Disney, Grădiniţa nr. 3 B, Grădiniţa „Căsuţa Bucuriei”), precum şi în grădiniţa şi şcoala din Dăişoara.
Pe de altă parte, în ultimele 14 zile, potrivit centralizărilor făcut de Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, 210 de cazuri de Covid au fost raportate în unităţile şcolare braşovene. 108 sunt cazuri în rândul angajaţilor şcolilor, iar 102 sunt elevi.
Până acum, numărul total al claselor închise, din cauza infectărilor, a ajuns la 102. În aceste cazuri, şcoala se face online. De asemenea, elevi cu cereri să stea în online sunt 426, iar profesori care să predea 100% în online sunt 83. Cele 102 clase online se adaugă la unităţile şcolare care funcţionează în scenariul roşu, din cauza incidenţei de peste 3 infectări la mia de locuitori.

Hotărârea nr 60/11.03.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.