Un polițist brașovean de la Investigații Criminale a murit de COVID-19 la doar 34 de ani
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la data de 05 noiembrie 2020, a colegului, subcomisar de poliție Ionuț HANGANU, în vârstă de 34 ani, din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov.
Din surse neoficiale, se pare că Ionuț Hanganu ar fi fost infectat cu COVID-19, iar în urma complicațiilor s-ar fi stins din viață. Nu avea alte afecțiuni, scrie presa brașoveană.
„Subcomisarul de poliție Ionuț HANGANU a absolvit Liceul Militar “Neagoe Basarab” Buzău în anul 2005, iar în anul 2010 a absolvit Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, fiind repartizat să își desfășoare activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în domeniul investigațiilor criminale.
În urma promovării unui concurs, în luna martie a anului 2020, subcomisarul de poliție Ionuț HANGANU a fost numit șef birou Investigații Criminale în cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov.
De-a lungul carierei, în urma evaluărilor, colegul nostru a primit numai calificatul foarte bine.
Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Secția Regională Poliție Transporturi Brașov, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Secția Regională Poliție Transporturi Brașov transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă profunda compasiune pentru pierderea suferită!“, se arată în mesajul transmis de IPJ Brașov.