Carantină parțială în toată țara, de luni. Circulație interzisă noaptea, școlile se închid
Președintele României a anunțat noi măsuri restrictive care vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie. Klaus Iohannis a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara. Târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online, potrivit Digi24.
Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.
Magazinele trebuie să fie închsie seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent dacă sunt locuri publice din interior sau din exterior.
Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare. Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a spus Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.