Atenţie! Metoda accidentul, scenarii vechi, victime noi!

În ultima perioadă de timp, se pare că infractorii au revenit la vechile clișee ale „metodei accidentul”, mizând pe faptul că șocurile create de apelurile telefonice la orele târzii din noapte coroborate cu discursurile dramatizate susținute de două sau mai multe ”personaje” (simulate în: rude, doctori, polițiști, etc.), au dus într-un final la deposedarea prin înșelăciune, de diverse sume însemnate de bani.  Odată ce victima este prinsă în plasa poveștii mincinoase și se arată dispusă să dea suma de bani corespunzătoare solicitării infractorului, acesta caută să realizeze controlul deplin al posibilităților victimei de a comunica, concomitent cu dirijarea unui complice  cu rolul de ”curier” care să ridice banii respectivi de la victimă. Trebuie menționat că infractorii, de regulă, nu au nicio informație prealabilă cu privire la victimele lor, singurul reper pe care aceștia se sprijină în acțiunea lor este dat de localitatea, zona, cartierul, eventual strada unde se află locuința victimei, aceste informații avându-le din cărțile virtuale de telefon, iar celelalte detalii le culeg pe parcursul convorbirii chiar de la victime.

Astfel, polițiștii IPJ Brașov vă recomandă:

  • Verificați dacă ruda respectivă se află într-o situaţie de urgenţă, dându-i un telefon. În cazul în care aceasta nu răspunde, solicitați sprijin rudelor/persoanelor apropiate până la lămurirea situației .
  • Nu dați curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că sunt avocaţi, poliţişti, procurori, medici etc şi reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.
  • Nu înmânați bani persoanelor care sunt trimise la uşa dumneavoastră sau cu care vi se solicită se vă întâlniți.
  • Nu dați informaţii despre dumneavoastră, familie, prieteni, vecini sau cunoscuţi, persoanelor cu care intrați în contact aparent întâmplător.
  • De reținut: nicio instituție publică nu solicită bani pentru serviciile medicale de urgență și/sau nu negociază sume de bani prin telefon la ore târzii din noapte!

Sunați imediat la 112!

NU VĂ LĂSAŢI ÎNŞELAŢI!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.