Recomandate

Tradiția „mesei țehiului”, păstrată cu sfințenie în satul Iași, comuna Recea

Un vechi obicei al comunității din satul Iași, comuna Recea, continuă să fie respectat cu sfințenie și în prezent: masa țehiului, organizată la început de an. Tradiția presupune nu doar o petrecere a membrilor comunității, ci și o dare de seamă privind cheltuielile din anul precedent, precum și inventarierea veselei, fețelor de masă și a altor bunuri folosite de-a lungul anului în cadrul țehiului.

În satul Iași funcționează trei țehiuri, organizate pe grade de rudenie și vecinătate, fiecare reunind câteva zeci de familii. Așa cum au moștenit obiceiul de la bunici și străbunici, membrii țehiurilor se întâlnesc anual, la început de an, pentru a celebra comunitatea și a continua tradiția. Evenimentele au avut loc, ca și în alți ani, la Căminul Cultural din sat.

An de an, responsabilitatea organizării activității țehiului revine unei familii. De Bobotează, țehiul numărul 3 a fost cel care a organizat masa festivă, iar în acest an familia Adrian și Mirela Dumitrașcu s-a ocupat de buna desfășurare a evenimentului, astfel încât membrii țehiului și invitații lor să se bucure de o petrecere reușită.

Cele trei țehiuri din sat și-au stabilit întâlnirile în zile diferite: pe 2 ianuarie a avut loc masa țehiului nr. 1, pe 3 ianuarie cea a țehiului nr. 2, iar pe 6 ianuarie, de Bobotează, a fost organizată masa țehiului nr. 3.

Potrivit lui Nicolae Matic, președintele țehiului nr. 3, tradiția datează din perioada 1925–1940, poate chiar mai devreme.

„Oamenii s-au organizat pe grade de rudenie și vecinătăți și au cumpărat împreună farfurii, mese, tot ce era necesar pentru nunți, botezuri sau înmormântări. Iarna, când era mai mult timp liber, se făcea inventarul și darea de seamă. Dacă se spărgea ceva, se cumpăra din banii strânși de la membri”, explică acesta.

În trecut, petrecerile se organizau în gospodăriile gazdelor și erau separate: în seara de Bobotează participau bărbații, iar de Sfântul Ion, femeile. Nu se servea mâncare, ci doar colaci, cozonac și băuturi tradiționale. „Astăzi, lucrurile s-au schimbat: masa se organizează la căminul cultural, se servește și mâncare, iar femeile și bărbații petrec împreună”, a mai precizat Nicolae Matic.

Dincolo de latura festivă, țehiul are și un rol social important. „Când cineva moare, cinci familii din țehi se ocupă de săparea gropii, priveghi și înmormântare, fără niciun beneficiu. Este un ajutor real pentru familia îndoliată”, a subliniat președintele țehiului nr. 3.

Astfel, tradiția mesei țehiului rămâne un exemplu viu de solidaritate comunitară și respect pentru valorile moștenite din generație în generație în satul Iași din comuna Recea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.