Accident pe DN1, la Perșani
Accident rutier pe DN1 în zona Persani. Trei persoane au fost rănite informează IPJ BRAȘOV.
,, În jurul orei 13.20, un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN1, la km 207+70 m (zona Perșani) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat 3 victime, care primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând a fi transportate la spital.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.”, ne – a spus agent de politie, Nadia Olaru.
Potrivit acesteia, tot în acea zonă a mai avut loc un eveniment rutier, din fericire soldat doar cu pagube materiale.
,, Pe DN1, la km 189+500 m a avut loc un eveniment rutier.
În fapt, un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism pe DN1, la km 189 + 500 m a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.”, transmite sursa citată.
Foto: info trafic Fagaras