Micii iconari de la Șinca Nouă și-au expus creațiile în Cetatea Făgăraș
Dragostea și respectul pentru tradiție și cultură sunt păstrate cu sfințenie la Șinca Nouă. Pe lângă frumoasele costume tradiționale pe care localnicii de la cei mai mici, la cei mai mari le poartă ori de câte ori au ocazia, obiceiurile strămoșești sunt duse mai departe în această localitate a Țării Făgărașului. În plus, de 10 ani, la Șinca Nouă funcționează un centru unde copiii învață să picteze pe sticlă. Icoanele lor sunt admirate an de an, în cadrul unei expoziții realizată în Șinca Nouă, ca mai apoi să fie expuse și pe holurile Primăriei Șinca Nouă, unde pot fi admirate de toți cei care trec pragul instituției. Anul acesta însă, bucuria copiilor, dar și a profesoarei care se ocupă de ei, a fost mult mai mare. Icoanele realizate de acești mici iconari de la Șinca Nouă au ajuns în cadrul unei expoziții de la Muzeul Țării Făgărașului.
Vernisajul expoziției a avut loc astăzi iar micuții iconari au venit în straie de sărbătoare, în hainele tradiționale românești. Alături de ei a stat și profesoara lor, Daniela Ciocănaru, cea care în urmă cu 10 ani, a decis să lase Bucureștiul și împreună cu familia ei s-a mutat la Șinca Nouă. De atunci, Daniela Ciocănaru descifrează tainele picturii pe sticlă cu copiii din Șinca Nouă.
„Este prima expoziție a copiilor din Șinca Nouă în Cetatea Făgărașului, cu icoane pe sticlă realizate în ultimii 10 ani, deci sunt și icoane mai vechi, și icoane mai noi. Noi am început acest curs în 2009, suntem binecuvântați să avem un primar foarte aplecat asupra educației copiilor în general și asupra educației culturale, în particular. La început nu au fost așa desăvârșite icoanele, probabil nici eu nu am știut de la început cum să abordez și i-am lăsat destul de liberi. Icoana pe sticlă, zic eu că e destul de ușor de făcut, pentru că se pune sticla cu model alb-negru, se copiază conturul și apoi se colorează, dar este foarte importantă starea copilului care o face. Eu am grijă să pun o muzică liniștitoare pe fundal, să creez o stare de pace și ei vin cu foarte multă bucurie la curs și uite că ține acest curs de 10 ani și sunt convinsă că o să fie în continuare“, ne-a spus Daniela Ciocănaru .
„Într-adevăr, astăzi am vernisat o expoziție deosebită, o expoziție de icoane pe sticlă, realizate de copiii din Șinca Nouă. Este o promisiune pe care noi le-am făcut-o acum câteva luni, de a expune aceste minunății și în Cetatea Făgăraș și din dorința de a fi văzute și de făgărășeni, dar și de turiștii care ne vor trece pragul în perioada următoare. Eu țin să felicit copiii care au realizat aceste icoane, chiar dacă astăzi au fost prezenți mai puțini, dar și pe doamna profesor Daniela Ciocănaru, cea care este sufletul acestui centru. De altfel, muzeul și-a propus să aducă copii talentați, să arătăm că există preocupări ale copiilor pentru artă, pentru meșteșuguri dispărute“, ne-a declarat Elena Băjenaru, managerul Muzeului Țării Făgărașului.
Copiii nu au adus de la Șinca Nouă doar creațiile lor, ci și colindele frumoase din satul lor natal, cei prezenți bucurându-se de Vestea Nașterii Domnului.