Tabăra de Artă Populară de la Sâmbăta de Sus a ajuns la a XIII-a ediție

La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc în perioada 21 iulie – 4 august, cea de-a XIII-a ediție a Taberei de Artă Populară, la care au participat 40 de elevi și studenți din Parohia Brașov-Carpați, din țară și din diaspora românească. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

În Anul omagial al satului romanesc, Mănăstirea „Brancoveanu” de la Sâmbăta de Sus are printre alte activități și organizarea și susținerea acestei tabere care aduce în actualitate câteva din valorile spiritualității ortodoxe și ale artei populare românești. Desfășurată anual fără întrerupere din 2007, Tabăra de Artă Populara are de fiecare dată în atenție un proiect de sculptură în lemn și o temă de icoane pe sticlă.

Participanții la tabără au fost copii și tineri cu vârsta între 10 si 22 ani, care activează în cadrul Parohiei Brașov-Carpați, sub păstorirea preotului paroh Tudor Sicoe. Preocuparea pentru tabără este continuă în timpul anului, copiii dorindu-și să participe și la edițiile următoare, atrași fiind de atmosfera creată în tabără, de proiectele începute în anii anteriori și nu în ultimul rând de relațiile create în grup și în mănăstire.

Proiectul de scupltură în lemn a avut anul acesta doua componente. În primul rând reproducerea portalelor sculptate de la bisericile de lemn din Inău (1689) si Lăpușul Românesc (1697), ambele de lângă Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Anul viitor aceste portale vor fi montate și expuse permanent în zona lacului mănăstirii, în cadrul Proiectului „Parc Expozițional de Portale Sculptate” ale Bisericilor de lemn din Transilvania (1600-1800). Parcul expozitional are deja 3 lucrări executate în taberele din anii anteriori: 2013-2014 portalul bisericii din Orțâța (1693, jud. Maramures), 2015-2016 portalul bisericii din Tusa (1723, jud. Sălaj) și 2017-2018 portalul bisericii din Hida (1717, jud. Sălaj). Acest proiect va continua anii viitori, intenția organizatorilor fiind de a avea un muzeu în aer liber cu zece reporoduceri de portale sculpate semnificative din punct de vedere ornamental.

A doua temă de sculptură în lemn a fost realizarea troiței Înălțarea Domnului după un model de troiță funerară de la Muzeul din Sighetul Marmatiei, model executat în jurul anului 1800 de către Onisim Conta, un crucer din zona Botiza, jud. Maramureș. Troița are în compoziție Adam și Eva la Pomul Raiului, Soarele cu Luna, și rozetele reprezentând lumea nevăzută a îngerilor.

Pentru tematica icoanelor pe sticlă, anul acesta au fost alese ca model icoane pe sticlă care au reprezentate Soarele și Luna. Au fost alese icoane pe sticlă de Nicula, Țara Oltului, Șcheii Brașovului cu Răstignirea Domnului, Punerea în mormânt, Maica îndurerată, Sfântul Gheorghe, toate având în componență și Soarele și Luna. Prin aceasta a fost scos în evidență că în lumea satului, în viața țăranului român, Soarele și Luna ca elemente ale Cosmosului au fost create de Dumnezeu împreună cu umanitatea și lumea nevăzută a îngerilor. Teologia Sfinților Părinți despre Creația lui Dumnezeu a fost autentic trăită de țăranul român și genial reprezentată în arta icoanei pe sticlă, arta lemnului, cântată în colinde și cusută pe haină de sărbătoare.

The specified slider is trashed.

 

 

Expoziție cu piesele lucrate

Scopul taberei a fost multiplu: lucrul manual specific artei populare românești, participarea la viața duhovnicească a mănăstirii, socializarea și relaxarea în cadrul natural din jurul mănăstirii. Programul zilnic începea cu Sfânta Liturghie, servirea mesei la trapeza mănăstirii apoi prima parte a lucrului la atelier. Începutul lucrului era marcat de rugăciunea specifică iconarului și „discuția zilei”, 15 minute în care conducătorii taberei puctau elemente legate de planificarea activităților sau motivația grupului sau informații despre specificul mănăstirii. După masa de amiază urma relaxarea la râu și joaca până la partea a doua a lucrului la atelier. Programul de după masă de seară a inclus socializarea, cântece de cabana și diverse discuții pe teme variate specifice vârstei participanților.

Într-una din seri a avut loc întâlnirea grupului cu starețul mănăstirii, arhimandritul Atanasie Roman și cu arhimandritul Visarion Joantă, unul dintre duhovnicii de aici, care a prezentat istoricul așezământului. Au urmat întrebări din partea elevilor și studenților la care cei doi părinți au răspuns. A fost seara cea mai dinamică pentru că întrebările și răspunsurile au adus alte semne de întrebare și curiozități ce urmează să fie dezbătute în întâlnirile următoare.

Vernisajul expoziției cu piesele sculptate și cu icoanele pictate pe parcursul celor două săptămâni de tabără a avut loc duminică, 4 august, în aula Academiei Teologice din cadrul mănăstirii, la sfârșitul Sfintei Liturghii. Evenimentul s-a desfasurat în prezența Preasfințitului Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a părintelui stareț Atanasie Roman și a altor invitați. Parte din piesele și icoanele realizate vor rămâne într-o expoziție permanentă în aula amintită.

Educație și rugăciune

Tabara este o alternativa creată de organizatori copiiilor și tinerilor noștri pentru viața obișnuită din vacanță de vară a colegilor de generație. Motivația taberei este o îmbinare continuă între manifestarea rolului social al parohiei și al mănăstirii în educația copiilor. Dacă în mod normal într-o tabără îndrumâtorii au grijă de desfășurarea activităților și de respectarea cadrului general, în aceasta tabără se manifestă o grijă a copiilor pentru profesorii lor îndrumători, ceea ce face ca motivația să fie cu atât mai puternică pentru toți participanții.

Motivația artistică este susținută de frumusețea lucrărilor specifice artei populare românești. Nu în ultimul rând, formarea vieții duhovnicești a copiilor noștri este o preocupare a organizatorilor.

Multumim IPS Mitropolit Laurențiu pentru binecuvantare, PS Ilarion Făgărășanul pentru susținere, părintelui stareț Atanasie pentru purtarea de grijă și pentru preocuparea ca activitatea din timpul taberei să se desfășoare în condiții foarte bune. Mulțumim copiilor și tinerilor participanți la tabără pentru ascultare și implicare și părinților lor pentru încrederea de a-și îndruma copiii înspre o asemenea activitate. Partea materială a fost susținută de câteva firme și persoane care au sponsorizat activitățile din tabără: Tata Technologies, Technoservice Equipment, Delaco, Comprest, Serstil, Petru Berinde, Valentin Vălcăuan, Nicolae Vălcăuan ți Willy Buia. Le mulțumim pentru deschiderea cu care se implică în susținerea proiectelor noastre.

 

sursa: mitropolia-ardealului.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.