Administrativ

Municipiul Făgăraș primește 7 997 129,10 lei pentru închiderea depozitului de deșeuri neconform

Municipiul Făgăraș primește 7 997 129,10 lei pentru închiderea depozitului de deșeuri neconform. Finantarea proiectului a fost aprobată ieri, in sedinta Comitetului de Avizare din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu

În ședința Comitetului de Avizare din data de 08 iulie 2019, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat 3 dosare de finanțare depuse de unitățile administrativ teritoriale pentru închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301/17.

Proiectele aprobate în cadrul ședinței de astăzi, sunt următoarele:
– Orașul Râșnov, județul Brașov – Sumă aprobată: 4.974.043,35 lei;
– Municipiul Săcele, județul Brașov – Sumă aprobată: 8.924.931,73 lei;
– Municipiul Făgăraș, județul Brașov – Sumă aprobată: 7.997.129,10 lei.

Suma alocată sesiunii de finanțare a pentru acest program este de 100.000 mii lei, iar finanţarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile.

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare este în desfășurare până la data de 30 august 2019, iar proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului și publicată pe site-ul AFM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *