Subiectul zilei

Un făgărășean de 37 de ani și-a găsit sfârșitul pe un câmp din Șona

Un bărbat de 37 de ani din Făgăraș și-a găsit sfârșitul  aseară în  zona„Valea Roșie“, situată în extravilanul satului Șona. Potrivit purt. de cuv. al IPJ Brașov, Alina Ivan, bărbatul se afla împreună cu un prieten la plimbare în acea zonă. I s-a făcut rău și a căzut la pământ. Au fost alertate echipele de intervenție, însă din nefericire, bărbatul a decedat.

Unui bărbat în vârstă de 37 ani din mun. Fagaras, care se afla împreună cu un prieten in locul denumit generic “Valea Roșie” situat in extravilanul satului Șona, com. Mandra, jud. Brașov i s-a făcut rău în timp ce se plimba in zonă și a căzut la pământ. Echipajul medical ajuns la fata locului a declarat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat și transportat la SJML Bv în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violența. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa“, potrivit purt. de cuv. al IPJ Brașov, Alina Ivan.

Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, la fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă și un echipaj al ambulanței. Când au ajuns echipajele, victima era în stop cardio- respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare, dar din păcate bărbatul nu a răspuns acestor manevre și a fost declarat decedat.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a căzut în râpă, așa cum au fost primele informații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.