Recomandate

„Livada școlară“ prinde rădăcini la Școala din Beclean

 

 

 

O livadă de meri va prinde rădăcini în curtea școlii din satul Beclean! În colaborare cu Fundația Mihai Eminescu Trust, autoritățile locale și reprezentanții instituției de învățământ au pus în aplicare proiectul „Livada școlară“. 70 de puieți de meri tradiționali au fost plantați astăzi de copii alături de reprezentanții instituțiilor implicate. 

De 10 ani, Fundația Mihai Eminescu Trust și grupul AccorHotels au împădurit împreună România, an de an, parcelă cu parcelă. Cifrele adunate până în prezent vorbesc de la sine despre amploarea proiectului.

Pe terenurile aparținând comunităților din zonele rurale au fost plantați 2.135.575 de puieți în 8 județe beneficiare: Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud, Bihor, Satu Mare și Sibiu. 8502 de elevi și 1515 voluntari au fost implicați în acțiunile de plantare. Cu ajutorul lor, au fost împădurite peste 480 de hectare și au fost înființate 8 livezi școlare.

Unul din proiectele de suflet, susține Caroline Fernolend, președintele Fundației Mihai Eminescu Trust, este „Livada școlară“ iar până acum 8 astfel de proiecte au fost implementate în satele din Transilvania, ultimul fiind la Beclean.

Așadar, elevii școlii din Beclean i-au avut astăzi oaspeți pe reprezentanții Fundației Mihai Eminescu Trust, pentru a da viață proiectului „Livada școlară“. Întâlnirea a debutat cu o prezentare a proiectelor fundației, exemple de bune practici pentru dezvoltarea turismului, dar și pentru o viață sănătoasă.

Următorul pas a fost plantarea celor 70 de puieți de meri tradiționali, pe terenul pregătit de reprezentanții primăriei Beclean, din curtea școlii, acțiune care s-a dovedit una destul de atractivă pentru elevii școlii.

Astăzi, Fundația Mihai Eminescu Trust este la Beclean, toată echipa fundației, și plantăm a opta livadă școlară. Din păcate este ultimul proiect finanțat de Grupul Hotelier Accor. Ei finanțează în continuare doar plantarea pomilor în pădure. Am plantat deja peste 2 milioane de puieți, inclusiv în zona Făgărașului, dar „Livada școlară“, pentru noi este un lucru foarte important pentru că în primul rând copiii învață cum să planteze, cum să altoiască, cum să păstrăm soiurile tradiționale din zonă și copiii învață că fructele sunt sănătoase. Acesta este primul proiect pe care îl face fundația aici și sperăm ca satul Beclean să ajungă mai cunoscut și turistic, pentru că fiecare localitate din țara aceasta are potențial, trebuie doar să privim în jur și să avem curaj să promovăm lucrurile pe care le avem și pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri“, ne-a declarat Caroline Fernolend, președintele Fundației Mihai Eminescu Trust.

Proiectul derulat cu această fundație este de bun augur iar reprezentații Primăriei Beclean speră să continue această colaborare și pentru proiecte viitoare care să ducă la dezvoltarea turismului în această comună.

Din discuțiile cu doamna Caroline, fiind prezent la Viscri într-un schimb de experiență, am pus bazele acestui parteneriat și iată că s-a concretizat acum, cu reprezentanții Mihai Eminescu Trust, care sunt niște oameni minunați, în frunte cu doamna Caroline Fernolend de la Viscri. Pe timpul acesta de ploaie, ca să se prindă puieții, creăm această livadă în curtea școlii din satul Beclean, cu copiii care sunt minunați și care sunt nerăbdători să planteze cât mai mulți puieți. Sunt niște beneficii mari pentru copii, pentru că vrem  să creăm deprinderi copiilor să îngrijească natura ,să îngrijească pomii fructiferi, să știe cum se plantează pomii și împreună cu copiii să îngrijim această livadă, astfel încât să producă roade și așa cum a spus și un copil chiar și oxigen, care e atât de necesar. Ne dorim foarte mult să continuăm colaborarea cu această fundație. Au exemple de bună practică de-a lungul timpului și avem ce învăța de la ei și ne-am bucura să colaborăm și în alte proiecte cu Fundația Mihai Eminescu Trust“, ne-a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

[smartslider3 slider=1]

Fundația Mihai Eminescu Trust susține activ satele transilvănene prin sute de proiecte, proiecte pentru restaurarea clădirilor importante pentru comunitate, sprijinirea localnicilor pentru a putea să se adapteze la prezent fără să-și schimbe fundamental stilul de viață, revigorarea și păstrarea meseriilor tradiționale se află printre priorități. În colaborarea cu comunitățile locale, fundația s-a concentrat zi de zi pe implicarea oamenilor în păstrarea naturii și a obiceiurilor și pentru folosirea sustenabilă a resurselor locale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *