Ateliere pentru copiii de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Victoria

În perioada 23 februarie – 2 martie, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din orașul Victoria a organizat o serie de ateliere dedicate întâmpinării primăverii, în cadrul cărora copiii au pregătit mărţisoare din paste făinoase pictate. Din mâinile lor dibace au ieşit tot felul de lucruşoare, care mai de care mai gingaşe şi mai deosebite, numai bune de dăruit familiei și prietenilor. Copiii au fost încântaţi de ceea ce au realizat, exprimându-şi nerăbdarea cu privire la acţiunile viitoare.

La sfârşitul atelierului, copiii şi-au exprimat dorinţa să împartă cele 55 de porţii cu mâncare caldă pregătită pentru oamenii nevoiaşi ai comunităţii. Mulțumim doamnei preotese Gabriela Smădu pentru îndrumare, tinerilor din parohie şi tuturor celor care s-au implicat în aceste activităţi şi au adus zâmbet, bucurie şi nădejde în sufletele noastre.

Aceste ateliere de creaţie fac parte dintr-o serie bogată de acţiuni caritabile, educative, organizate la asezământul social al parohiei.

Autor: pr. Daniel Smădu

sursa: mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *