Făgărășeni, „HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ“, în Cetatea Făgărașului!

FOTO> ARHIVA

Cei 100 de ani de la Marea Unire vor fi marcați așa cum se cuvine și în Făgăraș. Evenimentele dedicate Centenarului se întind pe parcursul întregii zile de 1 decembrie. De la ora 12.00, la monumentul eroilor de lângă Catedrala Ortodoxă, așa cum se obișnuiește, vor fi depuse coroane de  flori, după care făgărășenii sunt așteptați la Cetatea Făgăraș, unde se vor desfășura alte două evenimente prilejuite de marea sărbătoare. Ziua se încheie cu retragerea cu torţe a militarilor din garnizoana făgărășeană.

„Evenimentele dedicate Zilei Naționale vor începe la ora 12.00, pe data de 1 Decembrie, cu depunere de coroane la Monumentul Eroilor de lângă Catedrala Ortodoxă. De la ora 13.30, în Sala Tronului din Cetate vom avea un eveniment dedicat foștilor deținuți politic – Filiala Făgăraș, unde vă așteptăm în număr cât mai mare, deoarece este un eveniment foarte frumos pentru ei. De la ora 15.00, va începe spectacolul „Hai să dăm mână cu mână“. Pe scenă vor urca mai mulți artiști. De asemenea va fi și o piesă de teatru istorică, vom avea și lupte cu săbii. Va fi și un program cu piese patriotice și folclorice interpretate de Florin Săsărman. Grupul de artiști locali va cântă melodii din Țara Făgărașului și melodii patriotice, iar la finalul spectacolului, fanfara din Turnișor va interpreta câteva melodii patriotice . Toți cei prezenți în curtea Cetății, oameni din Făgăraș și Țara Făgărașului, pentru că toți cei din Țara Făgărașului au semnat pentru unire, sunt invitați la hora unirii. După ce vom da mână cu mână, vom ieși afară și ne vom bucura de retragerea cu torţe a militarilor  din cadrul Centrului de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte. Ei vor fi însoţiţi de fanfara din Turnișor, alături de Garda Cetății“, ne-a spus Diana Gribincea Popa, managerul Casei Municipale de Cultură.

Programul zilei de 1 Decembrie:

Ora 12.00 – depunere de coroane la Monumentul Eroilor de lângă Catedrala Ortodoxă ,,Sf. Ioan Botezătorul”

Ora 13.30 – Eveniment dedicat foştilor deţinuţi politic – Filiala Făgăraş (Sala Tronului, Cetatea Făgăraş)

Ora 15.00 – Spectacolul ,,Hai să dăm mână cu mână” (curtea interioară a Cetăţii)

Ora 17.15 – Retragerea cu torţe a militarilor din cadrul Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *