Urșii înfometați atacă gospodăriile din Boholț
Îngrijorare mare printre sătenii din Boholț! Urșii au ieșit de la hibernare și au început să atace. Și nu au atacat ca alte dăți pe la stânele din zona satului, ci chiar în gospodăriile oamenilor. Două nopți la rând, ursul a intrat în grădinile oamenilor și le-a ucis animalele. În prima noapte a intrat și a ucis sau rănit oile uni sătean, iar noaptea trecută a distrus stupii unui localnic.
„Primăria a primit sesizările în scris de la cetățenii atacați, a făcut procedura anunțând AVPS-ul, Garda de Mediu să vină să constate pagubele și din păcate suntem legați de mâini și de picioare și noi, și AVPS-ul pentru că nu există această posibilitatea de a împușca animalele care atacă.“, ne- a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.
Oamenii sunt speriați și se tem nu doar pentru animalele din gospodării, ci chiar pentru viața lor. De aceea, autoritățile din comună au sesizat toate instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile legale pentru a preîntâmpina un atac uman.