Fapt divers

10 medici noi au ajuns în ultimele luni, la Spitalul Municipal Făgăraș

Lipsa medicilor din spitalele din România și în special din cel din Făgăraș a fost un subiect des dezbătut în ultimii ani. La Făgăraș, însă situația s-a schimbat. În ultimul an,  10 medici noi au ajuns la instituția medicală din orașul nostru.

Din punctul de vedere al resursei umane, lucrurile s-au îmbunătățit la spitalul din Făgăraș, în sensul că în ultimele luni de  zile au venit colegi tineri noi, cuprinzând multe specialități. Aceștia fie au fost rezidenți de ultimul an și s-au prezentat la sfârșitul lunii ianuarie la post, fie s-au organizat în ultimele șase luni calendaristice examene  pentru ocuparea structurilor deficitare. Din punct de vedere a unor sectoare care sunt încă deficitare, sper că se vor îndrepta și vom fi în stare să aducem colegi noi. În privința colegilor care au venit, sunt în jur de 10-12 medici care au sosit la Cardiologie, Radiologie, Pneumologie, Pediatrie, Nou-Născuți, Ginecologie, Interne, Laborator, Anatomie Patologică, Urologie“, ne-a spus dr. Liliana Beldescu, managerul Spitalului din Făgăraș.

Chiar și așa încă nu se poate spune că toate secțiile au personal medical suficient. Mai sunt încă compartimente deficitare.

„În momentul de față este un deficit destul de mare la Secția ATI, unde momentan avem doi medici permanenți, restul serviciului fiind acoperit cu medici din exterior, ca să se asigure un serviciu permanent în secția ATI, secția de CPU și aici este un deficit destul de mare și se știe în toată țara este un deficit destul de acut de personal. Totuși și persoanele care sunt angajate în momentul acesta, medicii angajați sunt înscriși la cursuri de perfecționare, avem un medic care temporar este trimis la un curs de perfecționare. Și restul vor fi trimiși tot pe partea de urgență. Compartimentul de Diabet din cadrul Medicinei Interne este destul de deficitar, există un singur medic acolo care cu greu face față în acest moment și am avea nevoie destul de mare de un al doilea medic. În schimb, pe ansamblu, per spital, funcționează destul de bine, dar mai este loc și de îmbunătățiri“, a spus dr. Ioan Tiseanu, directorul medical al Spitalului Medical.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *