Primarul Făgăraşului s-a întâlnit cu medicii din spital. Vezi la ce concluzii s-a ajuns

spitalSpitalul din Făgăraş are multe lipsuri. Începând de la personal, aparatură, şi până la produsele sanitare, de ani de zile, în unitatea medicală din oraşul nostru sunt insuficiente.  Administraţia locală încearcă să găsească soluţii pentru a resuscita spitalul din Făgăraş, astfel că au fost  făcuţi câţiva paşi în acest sens. Astăzi, a avut loc şi o întâlnire între medici şi primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu.

„Astăzi m-am întâlnit cu medicii din Spitalul Făgăraș. Timp de două ore am purtat mai multe discuții cu ei. Mi-au prezentat problemele, doleanțele lor. Am vorbit despre încrederea pe care o au sau nu o au făgărășenii în unitatea sanitară. În urma discuțiilor purtate, am concluzionat că în unitatea medicală este un adevărat lanț al slăbiciunilor care are la bază lipsurile cu care cadrele medicale se confruntă. Lipsește instrumentarul. Am aflat cu stupoare că foarfecele (folosite în operații) nu taie, că pensele sunt prea vechi și s-au deteriorat, .. Nu avem suficiente cadre medicale (un singur medic și o asistentă au avut într-o singură gardă 52 de pacienti!) Ce să mai vorbim despre aparatură medicală performantă..?!. În astfel de condiții e greu să ai pretenția ca actul medical să fie făcut ca la carte, iar spitalul să inspire încredere făgărășenilor! Și totuși, în condițiile date, medicii se străduiesc să-și facă cât mai bine treaba. Pentru toate aceste probleme, trebuie să găsim urgent soluții! Ca primar îmi voi oferi tot sprijinul de care e nevoie ca Spitalul Făgăraș să iasă din situatia în care se află! Avem câteva planuri pe care le vom pune în aplicare. “, a scris primarul pe pagina de facebook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *