Trei decenii închinate descifrării tainelor matematicii

Făgăraşul înseamnă oameni, înseamnă iubire şi pasiune, chiar şi pentru lucruri mărunte. În fiecare instituţie din oraş sau din comunele Ţării Făgăraşului sunt oameni care s-au făcut remarcaţi, sunt oameni care prin muncă şi pasiune obţin performanţe şi sunt în acelaşi timp apreciaţi, oameni de succes cu care ne mândrim. În acest număr aflăm povestea unei profesoare extrem de iubite şi apreciate atât de elevi, cât şi de colegi şi părinţi. De peste trei decenii în slujba elevilor, în slujba descifrării tainelor matematicii, Voichiţa Vecerzan de la Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu“ şi-a câştigat cu pasiunea pentru această meserie, dar şi prin dragostea faţă de copii, respectul şi aprecierea a zeci de generaţii de copii, copii deveniţi acum adulţi şi care îşi aduc aminte cu drag de profesoara de matematică, de „Veca“.  

Mai bine de trei decenii închinate elevilor şi matematicii. V-aţi dorit de mic copil să deveniţi profesor?

Ca toţi copiii, mai ales fetiţele când sunt mici, îşi doresc să fie doctoriţe sau actriţe, vise de copii. Dar matematica mi-a plăcut dintotdeauna şi am avut norocul unor profesori care m-au inspirat şi cu atât mai mult mi-am dezvoltat dragostea pentru matematică. Când m-am hotărât să devin profesor eram în liceu. Şi de ce? În perioada anilor 78-80, în ciuda faptului că făceam parte dintr-o clasă de matematică–fizică, erau introduse nişte materii tehnice. Îmi aduc aminte de exemplu tehnologia materialelor, desen tehnic, care nu mi-au plăcut deloc. Şi atunci era la modă să faci Politehnica, adică cine era bun la matematică se făcea inginer. Or, la Politehnică făceai asemenea materii tehnice şi pentru că nu mi-au plăcut, am ales să mă fac profesor de matematică.

Aţi avut un profesor care v-a insuflat dragostea pentru matematică?

Da, domnul profesor Lazea Gheorghe. În ciuda faptului că era un profesor foarte exigent, a fost un model pentru mine şi am păstrat relaţia de colaborare şi după ce am ajuns profesor de matematică, am colaborat mulţi ani. Ne bucurăm când ne întâlnim.

Cum aţi fost ca elev?

Am fost un elev cuminte şi silitor, cum sunt fetele în general. Dar am prins şi perioada când toţi elevii erau silitori, se făcea şcoală. În gimnaziu am fost în clasă numai de fete, gimnaziul l-am făcut la fostul Liceu 1, actuala „Doamna Stanca“ şi admiterea la liceu tot acolo am dat-o, însă în 78 s-a desfiinţat liceul şi ne-au mutat clasele de liceu la „Radu Negru“ şi clasele de gimnaziu la fostul Liceu 1, transformat în Şcoala Generală nr. 6. Atunci am ajuns în clasa a X-a la „Radu Negru“ şi am dat examen de treaptă – că aşa era pe atunci, se dădea examen de trecere din clasa a X-a într-a XI-a – şi am terminat „Radu Negru“ în 1980. Am fost o clasă foarte bună, foarte bună. Toţi colegii mei am făcut facultatea.

Aţi mers apoi la facultate!

Am plecat la Cluj, nu am vrut la Braşov, nu ştiu de ce; nu văzusem Clujul, atunci m-am dus pentru prima oară şi am făcut foarte bine. Îmi aduc aminte când m-am dus la înscriere şi am intrat în Universitatea Babeş-Bolyai, mi-am dorit să intru la facultate şi să fac matematică, dar şi pentru că m-a impresionat în mod deosebit atmosfera academică şi nu îmi pare rău, în ciuda faptului că a fost foarte departe de Făgăraş. Era mult mai comod la Braşov, dar şi acolo am avut nişte profesori de excepţie. Cu atâta plăcere îmi aduc aminte de ţinuta lor academică, de prestanţă, făceau nişte cursuri nemaipomenite. Am avut patru ani de facultate în care numai matematică am făcut.  Dacă spun unui elev de-al meu că am făcut matematică timp de patru ani, de dimineaţa de la 8 şi până după-amiaza la 6 – aveam cursuri până la 14.00 şi după amiaza seminarii – el se poate întreba ce matematică am făcut? Am făcut matematică frumoasă pe care ei nu au de unde să o ştie, decât dacă vor face facultatea de matematică. În plus, am făcut practică pedagogică la un nivel foarte înalt, la cele mai bune licee din Cluj. Unde am avut îndrumători profesori la fel de buni şi nu am avut decât lucruri bune de învăţat. Mi-a fost mai greu când am terminat facultatea, pentru că am ajuns în şcoală generală.

 În 1984 când am terminat, era repartiţie guvernamentală la nivel naţional şi majoritatea posturilor pentru profesori erau la ţară. Şi ca să evit satul, am preferat şcoala general, atât eu, cât şi mai mulţi colegi. Şi să ştiţi că la început mi-a fost foarte greu.

Şi aţi ajuns la Şcoala Generală numărul 2?

Direct aici. În 1984, la 1 septembrie într-un colectiv de cadre didactice care aveau majoritatea vârsta mea de acum. Eram tânără în mijlocul colegilor cu experienţă şi am fost foarte bine primită. Am avut noroc de un colectiv minunat, dar repet, ca specialitate mi-a fost greu pentru că eu fusesem pregătită pentru ceva şi m-am trezit în mijlocul copiilor de clasa a V-a, comparativ cu cei de liceu pentru care mă pregătisem. Am avut un regret la început pentru că mi-am dorit foarte mult liceul. Am predat apoi şi la liceu, la „Radu Negru“, pentru că foştii mei profesori apelau la mine când aveau nevoie şi îmi făcea plăcere să merg şi să predau elevilor de liceu materia ce îmi plăcea. Însă cu timpul, am fost cucerită de copiii de gimnaziu. Copiii de gimnaziu sunt mai curioşi, îşi doresc mai multă informaţie. Chiar ieri le spuneam copilaşilor mei: „Măi, copii! Eu când vă văd zâmbetele şi ochişorii ca două mărgele care doresc să afle, să cunoască, eu mă încarc cu energie pozitivă şi îmi dau putere“. Cei mici îşi doresc să ştie de toate, deja la liceu tânărul se canalizează, fiecare îşi alege o direcţie, nu sunt toţi interesaţi de matematică, dar cei mici toţi sunt interesaţi, vor să ştie, să afle şi m-au cucerit aşa de mult încât nu am mai plecat. Puteam să plec în 90 la un liceu, dar m-am ataşat foarte mult de ei şi nu am putut să-i las.

Şi ei sunt cuceriţi de dumneavoastră. Sunt foşti elevi care vă caută mereu, şi după ani buni de la finalizarea şcolii generale!

E cea mai mare mulţumire şi satisfacţie pe care o poate avea un profesor atunci când foştii elevi îşi aduc aminte şi mai ales îşi aduc aminte de un profesor de gimnaziu pentru că toţi trec prin liceu, trec prin şcoli înalte. Dar şi eu îmi aduc aminte de toţi de la prima generaţie, de acum 32 de ani, pe toţi îi ştiu. Se minunează cum îi ştiu chiar dacă nu îi mai recunosc pentru că s-au schimbat, dar îmi aduc aminte de toţi unde stateau în bancă, năzdrăvăniile pe care le făceau.

Care e secretul pentru care un dascăl e iubit de elevi?

Eu cred că nivelul înalt de profesionalism pe care trebuie să-l aibă; profesorul trebuie să fie un exemplu pentru elev. Totodată, respectul pe care un profesor trebuie să-l aibă faţă de elev, eu aşa am considerat şi aşa am făcut, mi-am respectat elevii. Şi dacă elevul se simte respectat, el interacţionează la fel. În ciuda faptului că mulţi cred că copilul e mic şi nu ştie, el ştie, el vede tot şi simte tot, deci dacă primeşte respect, oferă respect. Dacă te prezinţi în faţa elevului într-o anumită ipostază, el îţi răspunde la fel. Nu în ultimul rând, dragostea, mie îmi plac copiii, am ajuns să îmi placă copiii, încât nu cred că aş putea să exist fără copii.

Sunteţi ca o a doua mama pentru ei!

Da, sunt mămica de la şcoală. Aşa o simt ei, dar şi eu aşa le spun şi aşa înţeleg. Este o experienţă minunată să îi vezi pe copii în clasa a V-a, mititei, iar în patru ani de zile să ajungă adolescenţi. Pentru că ei când merg la liceu sunt complet diferiţi de clasa a V-a. În perioada aceasta, ei suferă cele mai mari transformări şi este o experienţă minunată când vezi că din nişte copilaşi, vezi nişte tineri care sub ochii tăi s-au dezvoltat, frumoşi, deştepţi, din toate punctele de vedere.

 Care credeţi că sunt lipsurile şi problemele sistemului de învăţământ?

 

Eu am prins toate perioadele. Şi înainte de 90 şi după, cu toate transformările.

Pentru că predau matematică, o să mă refer la faptul că admiterea la liceu se face pe baza mediei obţinute de elev la Evaluarea Naţională, dar în media de admitere intră şi media celor patru ani, clasele  V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a, şi cred că acest lucru nu a făcut bine, nici pentru copii, nici pentru profesori, nici pentru părinţi. Atâta vreme cât admiterea se făcea doar cu media obţinută la examen, a fost bine. E normal ca părintele, dacă vede nota luată de copil, să stea liniştit pentru că e la nivelul acela, dar atâta timp cât se ţine cont de media celor patru ani, evident că şi profesorul e indulgent, ţine cont că elevul are nevoie de notele acelea, iar notele nu mai reflectă chiar cunoştinţele. Automat se vând iluzii, copilul crede că ştie mai mult, părintele crede că copilul ştie mai mult, însă din păcate nu e aşa.

Un alt aspect care mi se pare mai grav este baremul. Faptul că la liceu poţi să intri cu note sub 5. Eu cunosc situaţii în care elev care a luat sub 5 la matematică a intrat în clasă de matematică-fizică, este inacceptabil, nu se poate, Dacă ai luat la Limba Română o notă mai mare şi media cu matematica trece este 5 asta nu înseamnă că poţi să mergi la liceu. Înainte exista posibilitatea să mergi la şcoală profesională, şi acum este, să înveţi o meserie. Cine poate să meargă la liceu, să meargă mai departe la facultate, dar trebuie să existe baremul acela. Până la urmă, liceul îl fac toţi şi elevii foarte buni şi mai puţin buni. Nu mai este calitatea care era înainte, selecţia era alta pe vremuri, eficienţa era alta şi rezultatele erau altele.

Adresaţi un cuvânt de încheiere cititorilor şi elevilor în special!

Ce îi sfătuiesc pe elevii mei şi bineînţeles că foştii mei elevi ştiu. Indiferent ce se întâmplă în societatea în care trăim, indiferent de sistemul educational cu toate schimbările, ei trebuie să fie preocupaţi de studiu, trebuie să înveţe pentru că ceea ce înveţi, înveţi pentru tine, nu îţi ia nimeni. Îi îndemn să înveţe matematică nu pentru a se face profesori de matematică, exact aşa le spun: „Măi, copii! Eu îmi dau seama că nu o să ajungeţi profesori de matematică sau matematicieni, dar matematica trebuie să o înveţi pentru a gândi corect, deci matematica te învaţă să gândeşti, indiferent ce profesie îţi alegi că eşti medic, că eşti jurnalist, orice ai fi, în orice meserie trebuie să ştii să gândeşti“. Acesta-i scopul matematicii pe care o facem noi, în gimnaziu: să-i înveţe pe copii să gândească .

(Mihaela BĂRGĂOANU)