Fapt divers

Ordin de protecție provizoriu după ce și-a agresat concubina

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie” și ”amenințarea”.

În fapt, la data de 15 martie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 21 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.

Din cercetările efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul în cauză, în vârstă 26 ani, ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o pe concubina sa.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.