Un omagiu adus memoriei și curajului: placă comemorativă dedicată Lenuței Faina, dezvelită la Mărgineni

Duminică, 4 octombrie, în satul Mărgineni, a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative dedicate Lenuței Faina, luptătoare anticomunistă și una dintre persoanele implicate în rețelele de sprijin ale rezistenței din Țara Făgărașului. Momentul a fost unul de recunoaștere și respect pentru curajul și demnitatea unei femei care a trecut prin anii grei ai represiunii comuniste.

Placa comemorativă a fost amplasată pe casa din Mărgineni în care Lenuța Faina a locuit, pentru ca memoria sa să rămână legată de locul în care și-a trăit o parte importantă din viață.

Cunoscută și sub numele conspirativ „Ana din Aluniș”, Lenuța Faina s-a născut la 12 mai 1927, în satul Mărgineni, și a avut legături cu rețelele de sprijin ale rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului. A fost urmărită de Securitate timp de aproximativ patru ani și arestată în decembrie 1950.

Pentru implicarea sa, a fost condamnată la 25 de ani de închisoare, din care a executat 14 ani. S-a întors acasă în anul 1964, însă revenirea la familie nu a însemnat și sfârșitul urmăririi. Atât ea, cât și membrii familiei sale au continuat să fie supravegheați de autoritățile comuniste.

Un moment emoționant al evenimentului a fost intervenția Elenei Fulicea, nepoata Lenuței Faina, care a evocat una dintre amintirile sale din copilărie, legată de întoarcerea mătușii din închisoare.

„În 1964, când a venit acasă, eu aveam 10 ani și, printre puținele lucruri pe care și le-a adus din închisoare, era o pereche de șosete tricotate. Mă uitam cumva la ele, pentru că nu înțelegeam din ce lână au fost făcute. Curioasă, am întrebat-o pe mătușa din ce-s făcute șosetele. Mi-a răspuns: «Draga mea, mi-am lăsat trei ani de zile părul să crească, l-am tăiat, l-am răsucit și mi-am făcut șosete ca să-mi fie cald la picioare.»”

Elena Fulicea a explicat că această amintire este doar o mică parte din suferințele prin care a trecut Lenuța Faina în anii de detenție.

„Asta e o mică paranteză, ca să vedeți prin ce a trecut. Nu vă mai spun de bătăi, interogatorii, de multe altele sau de faptul că era în continuu urmărită, atât ea, după ce a venit acasă, cât și noi, familia noastră.”

După Revoluția din 1989, Lenuța Faina și-a așternut experiențele într-o carte intitulată „Lacrimile prigoanei”. Potrivit nepoatei sale, autoarea a realizat însă doar câteva exemplare, pe care le-a împărțit celor apropiați.

„Totul s-a terminat cu Revoluția și mătușa atunci a scris o carte, însă a făcut doar câteva exemplare, le-a împărțit, însă un singur exemplar a ajuns la noi, la o verișoară bună de-a mea, care însă nu mai trăiește astăzi. Și nu a apucat să mi-o dea și mie. Mi-ar fi plăcut să citesc, pentru că acolo scrie toate chinurile ei. Cartea se intitulează «Lacrimile prigoanei»”, a spus Elena Fulicea.

Povestea Lenuței Faina arată că rezistența anticomunistă nu s-a desfășurat exclusiv în munți și nu a fost alcătuită doar din oameni care au purtat arme. În jurul grupurilor de partizani au existat rețele de sprijin formate din localnici, femei și bărbați care au oferit hrană, adăpost, informații și au menținut legătura dintre luptători și comunitățile din zonă.

Dezvelirea plăcii comemorative de la Mărgineni readuce în atenția comunității o pagină importantă din istoria Țării Făgărașului și contribuie la păstrarea memoriei celor care au trecut prin detenție, anchete și represiune pentru convingerile lor.