Șofer din Cincu, prins băut la volan. Etilotestul a indicat 0,90 mg/l alcool
Un bărbat în vârstă de 50 de ani este cercetat penal după ce a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe o stradă din localitatea Cincu, deși consumase băuturi alcoolice. Etilotestul a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul a avut loc în data de 3 octombrie, în jurul orei 18.45. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru control unui autoturism care circula pe o stradă din Cincu.
La volan se afla un bărbat de 50 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma rezultatului, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate probe biologice. Analizele de laborator urmează să stabilească valoarea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea acestora urmează să fie dispuse măsurile legale.

