Tradiții de Bobotează, în Pojorta
Și în satul Pojorta, tinerii cetași păstrează cu sfințenie tradiția din moși-strămoși. Dis-de -dimineață, aceștia s-au spălat cu apa pusă într-o covată, în mijlocul satului .
„Dis-de- dimineață, la ieșitul zorilor, cetașii din Pojorta ies la spălat în mijlocul satului, cu muzică, cu vin și cu cozonaci. După ce s-au spălat, beau vin și mănâncă cozonaci cu lumea ce s-a adunat să îi vadă, apoi fac o horă cu totii !!! Se grăbesc să nu îi prindă ceasu’ 9, că se trage de intrat la biserică și trebuie să ajungă la slujbă. Azi e Boboteaza, când Domnul Iisus a fost botezat de Ioan în apele Iordanului, cerurile s-au deschis, Sf. DUH s-a pogorât in chip de porumbel peste FIUL, CUVÂNTUL s-a auzit mărturisind pe Cel născut din Maică Curată numindu-l „FIU IUBIT” !!! Azi apele sunt sfințite, în tradiția populară, 7 zile de azi-incolo nu se spala hainele ! Mâine este Sf. Ioan, când se strica CEATA de feciori. Anul ăsta la Pojorta au intrat în CEATĂ 5 băieți care de mâine devin 5 bărbați. Ei au dus la bun sfârșit ceea ce au avut de îndeplinit, au stat împreună la gazdă din 23-12-2018, unde au mâncat, au dormit, au muncit și s-au distrat împreună. Ei nu au avut voie sa plece doar daca au cerut învoire de la vătaful mare, acesta dacă vrea, îi lasă să plece o perioadă scurtă de timp, dar doar daca vrea el, de el ascultă toți căci e vătaf ! In 08-01-2019, după 17 zile de stat împreună, fiecare cetaș pleacă la casa lui. Prietenia creată intre ei prin această experiență ar trebui sa țină toată viața !!! Ceata in Pojorta nu e doar distractie, e in primul rand sacrificiu pentru menținerea tradițiilor lăsate din străbuni nealterate.“, se arată în descrierea imaginilor, pe pagina Composesoratul Fostii Graniceri Pojorta.
Publicată de Marcel Vasile Druga pe Duminică, 6 ianuarie 2019