Proiect de 10 milioane de lei pentru rigole și trotuare în Hârseni, pregătit pentru licitație
Comuna Hârseni continuă proiectele de dezvoltare a infrastructurii locale, după ce, la finalul anului 2024, a fost semnat un contract de finanțare în valoare de 10 milioane de lei, prin programul guvernamental Anghel Saligny.
Investiția vizează realizarea de rigole și trotuare în satele Mărgineni, Sebeș și Hârseni, lucrările urmând să fie scoase la licitație în perioada următoare.
În paralel, autoritățile locale finalizează un alt proiect important, realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în satul Copăcel, unde au fost deja amenajate rigole și trotuare.
Primarul comunei, Daniel Dâmboiu, a declarat că lucrările din Copăcel sunt aproape finalizate, fiind necesare doar câteva retușuri.
„Proiectul de realizare a rigolelor și trotuarelor în satul Copăcel este la final. A fost realizat prin PNDL și mai avem mici retușuri pe care le vom face anul acesta. De asemenea, pregătim un proiect similar pentru celelalte trei sate: Mărgineni, Hârseni și Sebeș. Deși avem contractul semnat prin programul «Anghel Saligny», așteptăm alocarea efectivă a fondurilor de la Ministerul Dezvoltării pentru a putea începe lucrările”, a precizat edilul.
Autoritățile locale speră ca finanțarea să fie deblocată cât mai curând, astfel încât proiectele să poată fi implementate și în celelalte localități ale comunei.

