Țara Făgărașului

Pistă de biciclete între Șercaia și Vad. Lucrările ar putea fi finalizate până la jumătatea anului

Unul dintre proiectele importante aflate în derulare în comuna Șercaia vizează realizarea unei piste de biciclete între satul de reședință și satul aparținător Vad. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Investiția are o valoare totală de 3.181.192,35 lei, din care 2.194.901,40 lei reprezintă finanțare eligibilă prin PNRR, și prevede realizarea unei piste de biciclete cu sens dublu, pe o lungime de peste 3,5 kilometri.

Deși proiectul a întâmpinat unele dificultăți în etapa de implementare, lucrările au început anul trecut și sunt în prezent în desfășurare. Problema a apărut deoarece traseul inițial al pistei se suprapunea cu un drum de exploatare agricolă, ceea ce ar fi îngreunat circulația utilajelor agricole.

Primarul comunei, Cristinel Paltin, spune că autoritățile locale au găsit o soluție pentru continuarea proiectului.

„La pistele de biciclete, proiect prin PNRR, început anul trecut, se lucrează în prezent. Am avut o problemă deoarece pista de biciclete se suprapunea pe drumul de exploatare agricolă. Pe o pistă de bicicletă nu poți circula cu tractorul sau cu utilaje agricole, așa că am fost nevoiți să găsim o soluție. Am relocat pista, care are 2,5 metri lățime, iar lângă ea am reușit să păstrăm și drumul de exploatare agricolă. Nu a fost ușor, dar lucrările sunt în execuție și sper ca până la mijlocul anului să fie finalizate”, a declarat edilul.

După finalizarea investiției, pista de biciclete va oferi o alternativă sigură de deplasare între cele două localități și va încuraja mobilitatea verde în zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.