Se lucrează intens la realizarea unui pod nou la Luța

Se lucrează intens la drumul care duce la Luța și Ludișor, investiție realizată de Consiliul Județean Brașov.  Modernizarea acestui drum a demarat încă din toamna anului trecut iar în primă fază vor fi modernizate podurile de pe acest drum. Muncitorii firmei care a câștigat licitația lucrează intens la unul din cele trei poduri prevăzute în proiect.

Este investiția Consiliului Județean Brașov, pe DJ109. Se lucrează intens la podul de la ieșirea din Luța spre Ludișor, se construiește practic alt pod, după care, după finalizarea investiției pe intravilanul satului Luța, se va trece și la extravilan, pe tronsonul cuprins între satul Beclean și Luța, în primă fază, acesta fiind un proiect multianual. Firma Diferit lucrează bine, s-au mobilizat foarte bine“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Această lucrare este finanțată de Consiliul Județean Brașov și cuprinde modernizarea si reabilitarea drumului județean, în lungime de peste 9 km care leagă localităţile Beclean –Luţa – Ludişor – Voivodeni, reabilitarea unui pod si construirea a două poduri noi.

IMG-20210203-WA0029 IMG-20210203-WA0026 IMG-20210203-WA0025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *