Drumul care duce la Boholț va intra în reparații

Drumul judeţean dintre cartierul făgărăşean Galaţi şi satul Boholţ va intra în reparaţii, asta după ce două sectoare ale acestei artere au fost afectate de alunecări de teren. Investiţia este estimată la 17.370.795 lei, cu tot cu TVA, iar pentru acest proiect consilierii judeţeni braşoveni vor vota în şedinţa de plen de joi indicatorii tehnico-economici, finanţarea urmând a fi asigurată de Consiliul Judeţean Braşov.
În documentaţia proiectului de hotărâre se arată că lucrările de consolidare se vor realiza pe două sectoare de drum, unul  cu o lungime de aproximativ 45 m, iar celălalt  cu o lungime de aproximativ 700 m.
Pe segmentul cu lungimea de 45 m au fost constatate tasări accentuate ale platformei drumului, pe o porţiune a trecut chiar şi de axul şoselei, astfel că, din cauza deformării terenului  au apărut crăpături şi gropi. De asemenea, în zonă este colmatat şanţul de captare a apelor pluviale, care nu mai au unde să se scurgă, scrie bzb.ro.
Pe celălalt sector vizat de lucrări există fisuri, crăpături şi faianţări (degradări) ale covorului asfaltic, mai pronunţate pe urmele de circulaţie ale vehiculelor. De asemenea, şi pe acest sector şanţurile de scurgere sunt colmatate, astfel că apa se infiltrează în corpul drumului.
Pentru a remedia aceste probleme, terenul va fi consolidat cu ajutorul unor piloţi foraţi, dar se vor reface şi sistemele de scurgere apelor pluviale. De asemenea, cele două sectoare de drum vor reabilitate, astfel încât pe ele să se poată circula în condiţii optime.
Conform estimării specialiştilor Consiliului Judeţean Braşov, lucrările vor dura doi ani.

sursa: bzb.ro

Un comentariu la „Drumul care duce la Boholț va intra în reparații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.