Administrativ

Lacrimi și recunoștință la Făgăraș: eroii rezistenței anticomuniste, comemorați în fața Cetății

Un ceremonial plin de emoție a avut loc luni, 9 martie 2026, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, situat în fața Cetatea Făgăraș, unde zeci de oameni s-au adunat pentru a-i comemora pe luptătorii anticomuniști și pe foștii deținuți politici.

Ceremonia solemnă de depunere de coroane a început la ora 13:00 și a fost organizată în semn de omagiu și recunoștință pentru cei care au îndurat suferințe inimaginabile în timpul regimului comunist. Evenimentul a marcat Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, dedicată victimelor represiunii comuniste și păstrării memoriei celor care au fost închiși, persecutați sau și-au pierdut viața pentru convingerile lor.

La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților locale, membri ai asociațiilor de foști deținuți politici, dar și numeroși cetățeni care au dorit să aducă un omagiu celor care au luptat pentru libertate, credință și pentru pământul românesc.

„Ziua de 9 martie din calendarul creștin-ortodox este Ziua celor 40 de mucenici, dar a fost declarată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944–1949 și dorim să omagiem și să onorăm memoria acestor oameni demni și curajoși, care au luptat pentru libertate și pentru adevăr. În această zi se face și sfințirea monumentului, proaspăt renovat. Lângă monument se află o tăbliță cu cuvintele marelui Petre Țuțea, care spunea: „Fraților, dacă murim aici în lanțuri și în haine vărgate, noi nu facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut cinste să murim pentru el”, a declarat Corina Faina, președintele filialei locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

La rândul său, primarul Gheorghe Sucaciu a subliniat importanța păstrării memoriei celor care s-au opus regimului comunist.

„Este o sărbătoare națională, dar și o sărbătoare pentru noi, pentru Făgăraș și Țara Făgărașului. Comemorăm astăzi acei oameni care s-au împotrivit regimului și ne-au lăsat nouă un crez. Așa cum spunea cineva, important nu este ce nume lași copiilor, ci ce copii lași numelui. Ei ne-au lăsat urmași care duc mai departe ideea că în Țara Făgărașului suntem gospodari și ne gospodărim singuri, indiferent de vremurile care vin peste noi”, a spus edilul.

Începând cu anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist în România, teroarea a cuprins întreaga țară. Milioane de oameni au trecut prin experiența închisorilor, a anchetelor și a torturilor. Cu toate acestea, mii de români au ales să se opună, organizând grupuri de rezistență în munți și păduri, sprijinite de comunitățile din satele și orașele din apropiere.

Luptele purtate de acești oameni au devenit simboluri ale curajului, sacrificiului și credinței, dar au fost marcate și de trădări, arestări, execuții și suferințe greu de imaginat.

Data de 9 martie a fost declarată oficial Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944–1989 prin Legea nr. 247 din 2011 și coincide, simbolic, cu sărbătoarea creștină a Sfinții 40 de Mucenici, o zi a jertfei și a memoriei celor care au suferit pentru credință și libertate.

foto: Vlad Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.