Șantier în plină desfășurare la Școala Gimnazială din Beclean. Se renovează cu fonduri PNRR
Lucrările de reabilitare la Școala Gimnazială din localitatea Beclean au intrat în linie dreaptă, imediat după începerea vacanței de vară. Autoritățile locale au câștigat un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează eficientizarea energetică a clădirii. Obiectivul principal este ca, până în toamnă, când elevii se vor întoarce în bănci, cea mai mare parte a lucrărilor să fie finalizată.
„La școala din Beclean, avem în desfășurare un proiect, care se implementează cu bani din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. E vorba de un proiect de aproximativ 2 milioane de lei și se fac următoarele lucrări: anveloparea clădirii, izolarea termică, astfel încât să avem cât mai puțină pierdere de căldură. De asemenea, înlocuim toată tâmplăria PVC. Cea veche nu mai e conformă, a fost folosită mulți ani, iar în urma expertizei s-a constatat faptul că sunt pierderi mari de căldură pe la uși și pe la ferestre”, a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.
Edilul a adăugat că intervențiile sunt ample și vizează atât exteriorul, cât și interiorul clădirii: „De asemenea, plafonul se izolează, o să fie vopsit totul și în interior, și în exterior. Am luat materiale de calitate, pentru a întâmpina copiii în toamnă cu o școală nouă, curată, frumoasă. Chiar dacă e mai veche, vrem să o facem mai atrăgătoare pentru copii“.
Renovarea este una amplă și vine după zeci de ani în care școala nu a mai beneficiat de modernizări. Se realizează noi compartimentări în interior, iar la etaj vor fi amenajate grupuri sanitare, care până acum lipseau.
„Totul se vopsește, se împrospătează. În incinta școlii, instalația electrică este înlocuită. De asemenea, pentru protecția copiilor, se montează avertizoare pentru incendiu și tot ceea ce prevede legislația în vigoare, pentru a fi o școală sigură și un loc unde copiii să vină să învețe în bune condiții“, a mai precizat primarul Claudiu Motrescu.




