Recomandate

Elevii din Brașov ies în stradă împotriva tăierii burselor: „Refuzăm să fim generația sacrificată”

Consiliul Județean al Elevilor Brașov condamnă public decizia autorităților de a diminua bursele școlare începând cu anul 2025, considerând măsura o amenințare directă la adresa echității și accesului la educație. Într-un comunicat ferm, reprezentanții elevilor susțin că nu este vorba despre o simplă ajustare bugetară, ci despre o politică profund dăunătoare cu efecte directe asupra motivației, parcursului educațional și viitorului unei întregi generații, scrie brasov.net.ro. 

„Această măsură nu este doar o eroare de politică publică — este o formă subtilă de abandon instituțional”, avertizează Consiliul Elevilor.

Potrivit acestora, modificările vor afecta toate tipurile de burse: bursele de merit vor deveni mai greu accesibile din cauza criteriilor tot mai stricte și a fondurilor limitate, bursele sociale riscă subfinanțarea, iar cele de excelență — dedicate elevilor cu rezultate internaționale — sunt diminuate sau amestecate într-un sistem lipsit de coerență.

Una dintre cele mai criticate decizii este eliminarea bursei profesionale, acordată elevilor din învățământul tehnologic. În contextul crizei forței de muncă calificată, elevii consideră că măsura este o contradicție economică gravă.

Publicitate

„Tăind sprijinul, le transmiteți acestor elevi că alegerea lor nu contează. Sărăcia nu e o alegere. Nici abandonul școlar”, se arată în comunicat.

Elevii reamintesc că peste 40% dintre copiii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar pentru mulți dintre aceștia, bursele școlare sunt singura șansă reală de a continua studiile. Un bilet de autobuz, un caiet sau o pereche de pantofi pot face diferența între a merge sau nu la școală.

În replică la afirmațiile potrivit cărora „în alte țări nu se oferă burse”, elevii aduc exemple precum Finlanda, Germania sau Franța, unde sprijinul pentru educație este mult mai generos și diversificat: transport gratuit, mese calde, consiliere psihologică și infrastructură modernă.

Protest anunțat în Piața Sfatului

Ca formă de protest față de aceste măsuri, Consiliul Județean al Elevilor Brașov organizează marți, 1 iulie, de la ora 17:00, un protest în Piața Sfatului. Acțiunea este deschisă tuturor celor care susțin dreptul la educație și se opun transformării viitorului unei generații într-o „cheltuială negociabilă”

Mai mult AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.