Întreaga zona de la fosta unitate militară din Tudor va fi reamenajată
Este deja cunoscu faptul că fosta unitatea militară, dar și terenul din jurul acesteia vor fi reamenajate. Primăria Făgăraș a obținut fonduri europene pentru un incubator de afaceri iar astăzi consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici, urmând ca în perioada următoare să înceapă efectiv lucrările. De asemenea, fosta clădire a Armatei este reamenajată cu bani din bugetul local, pentru ca în viitor atât Primăria, cât și alte servicii și instituții să fie relocate aici.
Proiectarea incubatorului de afaceri a fost finalizată iar pe masa aleșilor locali au ajuns astăzi indicatorii tehnico-economici ai proiectului finanțat din fonduri europene.
„Incubatorul de afaceri este un proiect finanțat cu fonduri nerambursabile. Am reușit după finalizarea contractului să finalizăm licitație de proiectare plus execuție. Am desemnat câștigătorul iar acum au venit cu proiectul final, ca după această aprobare a indicatorilor să dăm ordinul de începere și să înceapă execuția lucrării în spatele unității militare, acolo unde vom realiza și un centru civic ducând într-un loc toate instituțiile de care au nevoie cetățenii.“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Clădirea unde va funcționa incubatorul va fi compartimentată cu spaţii funcţionale extinse pe circa 600 mp, care vor deservi cel puţin 16 societăţi comerciale nou înfiinţate. Vor fi amenajate trei birouri pentru incubare, pre-incubare şi co-working cu 40 de posturi de lucru. Se va compartimenta un birou administrativ ce va fi folosit de echipa de administrare pentru activităţile curente şi pentru discuţiile cu firmele incubate sau vizitatori. La finalul implementării proiectului, firmele vor mai avea la dispoziţie un spaţiu dedicat pentru arhivă, grupuri sanitare, două săli pentru teleconferinţe şi un spaţiu tehnic. Sala de mese din incinta clădirii va fi folosită de rezidenţi pentru luat masa şi pentru a depozita alimente. Alte două săli de conferinţe vor fi folosite pentru organizarea de întâlniri şi evenimente, de prezentări ale firmelor, pentru organizarea de reuniuni de lucru restrânse între incubaţi şi mentori, organizare şedinţe, cursuri, întâlniri cu investitorii.
Incubatorul de Afaceri Făgăraş va fi dotat şi mobilat, oferind pentru utilizare următoarele echipamente: scaune, mese, dulapuri, laptopuri, imprimantă, proiector, aer condiţionat, echipamente pentru teleconferinţe, camera de servere.
În perioada de pre- şi post-incubare se vor acorda diferite servicii firmelor beneficiare. În aceste etape vor fi disponibile celor incubaţi servicii administrative (recepţie, secretariat, securitate, comunicare, curăţenie, bufet etc), servicii profesionale de contabilitate, servicii profesionale juridice şi legale, servicii de marketing şi mentorat, consiliere managerială şi planificarea afacerii, training pentru dezvoltarea competenţelor, studii de piaţă, consultanţă export, asistenţă IT şi e-business etc.
Valoarea totală a proiectului, finanțat prin POR 2014-2020, este de 5.181.535 lei, din care 2.793.871 lei este valoarea finanţării nerambursabile alocate (aproximativ: 601.608 euro). Contribuţia Primăriei Făgăraş va fi de 2.068.296 lei (42,54% din valoarea eligibilă). De asemenea, tot din bugetul local vor fi acoperite şi cheltuielile neeligibile, în cuantum de 319.339 lei, potrivit unui comunicat transmis de Compartimentul Relații Publice din cadrul Primăriei Făgăraș.

