Subiectul zilei

„Să mâncați o friptură!” Cum a încercat un șofer din Victoria să scape de sancțiune cu 100 de lei

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere 100 de lei unui polițist care îl oprise în trafic pentru depășirea vitezei legale. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul a avut loc în orașul Victoria, în data de 4 septembrie 2026.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din cadrul IPJ Brașov, au finalizat cercetările în dosarul penal deschis în urma incidentului.

Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 12:25, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție pe un drum public din Victoria, după ce ar fi fost surprins conducând cu 76 km/h, în condițiile în care limita legală pe acel sector de drum era de 50 km/h.

În timpul discuțiilor cu polițiștii, bărbatul ar fi menționat că în mașină se aflau pelerini care se deplasau de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus către Prislop. Polițistul care întocmea procesul-verbal i-ar fi comunicat că urma să îi aplice sancțiunea avertismentului și i-ar fi cerut să aștepte la autoturism.

Situația ar fi luat însă o altă turnură în momentul în care polițistul i-a adus la cunoștință conținutul procesului-verbal și sancțiunea aplicată.

Conform procurorilor, inculpatul le-ar fi spus polițiștilor „să mâncați o friptură”, după care, ținând în mână o bancnotă de 100 de lei, i-ar fi oferit-o unuia dintre agenți. Întrebat ce reprezintă suma, bărbatul ar fi răspuns „meniul zilei”.

Polițistul ar fi refuzat banii și ar fi denunțat imediat fapta, potrivit Parchetului.

Anchetatorii au stabilit că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. În aceeași zi, față de inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar suma de 100 de lei a fost pusă sub sechestru asigurător.

În cauză a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Potrivit acestuia, inculpatul a primit o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Termenul de supraveghere este de 2 ani, perioadă în care bărbatul trebuie să respecte măsurile stabilite de instanță și să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Cei 100 de lei oferiți cu titlu de mită urmează să fie confiscați.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Brașov pentru soluționare.

Informațiile au fost transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă etape ale procedurii penale, iar soluția definitivă aparține instanței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.