Răvășitul Oilor revine la Drăguș. Muzică, tradiții și gastronomie locală, pe 11 octombrie
Locuitorii din Drăguș și din Țara Făgărașului, dar și turiștii sunt invitați, pe 11 octombrie 2026, la o nouă ediție a evenimentului „Răvășitul Oilor”, una dintre sărbătorile care pun în valoare tradițiile și obiceiurile pastorale ale zonei.
Manifestarea va avea loc în Zona Drăgușel – Drăguș, începând cu ora 10:30. Organizatorii au pregătit un program care va îmbina tradițiile locale cu muzica, gastronomia și atmosfera de sărbătoare.
Pe scena evenimentului sunt anunțați Adrian Neamțu, alături de Ionuț Micu și Ovidiu Nechita, Dragoș Gușeilă împreună cu colegii, Eric și Eduard Radu, Flavia Trâmbițaș și Stoia Valentina, Genu Marin, Sorin Terbea, Hampu Ciprian și Soroaga Alessia. Programul artistic va fi completat de artiști și ansambluri din Țara Făgărașului.
Evenimentul va fi prezentat de Diana Gribincea.
Pe lângă spectacolele de pe scenă, participanții vor putea vizita expoziția de animale și vor avea ocazia să descopere produse și preparate din gastronomia locală, precum și bunătăți tradiționale.
„Răvășitul Oilor” este legat de tradiția pastorală a comunităților din zona Făgărașului și reprezintă un prilej de întâlnire și sărbătoare pentru localnici și pentru cei care doresc să descopere obiceiurile specifice satelor din această parte a județului Brașov.
Pentru informații suplimentare, organizatorii pot fi contactați la numerele de telefon 0740 043 867 și 0766 818 208.
Evenimentul este programat pentru duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 10:30, în Zona Drăgușel din Drăguș.


