Subiectul zilei

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Se circulă în condiții de iarnă la Bâlea Lac

Ninsoarea abundentă a afectat circulația pe Transfăgărășan, în special în zona alpină de la Bâlea Lac. Drumarii au intervenit cu două utilaje și au folosit peste cinci tone de sare pentru curățarea carosabilului.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, în zonă se circulă în continuare în condiții de iarnă, iar șoferii sunt sfătuiți să manifeste prudență.

Meteorologii anunță că vremea se va menține nefavorabilă și în următoarele zile. În aceste condiții, reprezentanții DRDP Brașov le recomandă conducătorilor auto care intenționează să parcurgă Transfăgărășanul să se informeze înainte de plecare cu privire la starea drumului și să nu pornească la drum dacă autovehiculele nu sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă.

Autoritățile recomandă prudență sporită, în special în zona montană, unde condițiile de trafic se pot schimba rapid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.