Familie din județul Brașov, rănită într-un accident pe DN1, între Veștem și Sibiu. Patru copii au ajuns la spital
O familie din județul Brașov, formată din doi adulți și patru copii, a fost rănită în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de miercuri, 1 iulie, pe DN1, între localitățile Veștem și Sibiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, accidentul s-a produs în jurul kilometrului 298+500, după ce un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Brașov, aflat la volanul unui autoturism care circula spre Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare. Mașina a părăsit partea carosabilă și a ajuns în afara drumului.
În autoturism se aflau soția șoferului, o femeie de 29 de ani, și cei patru copii ai familiei, cu vârste de 2, 6, 8 și 10 ani. Toți sunt din județul Brașov.
În urma impactului, toate cele șase persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a suferit un traumatism facial și multiple escoriații și a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Luther, împreună cu cei patru copii. Femeia de 29 de ani a suferit un traumatism la picior.
Cei patru minori au fost diagnosticați astfel:
- băiatul de 8 ani – traumatism abdominal;
- băiatul de 6 ani – traumatism abdominal;
- fetița de 10 ani – traumatism la mână;
- fetița de 2 ani – traumatism facial.
La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
În urma accidentului, traficul pe DN1 a fost blocat temporar, fiind reluat ulterior în condiții normale.
Polițiștii sibieni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. La momentul producerii evenimentului, mai mulți martori au afirmat că autoturismul ar fi circulat cu viteză, însă împrejurările exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
foto: oradesibiu.ro

