Țara Făgărașului

Conducte sparte, lucrări refăcute și întârzieri de ani de zile. Hârseniul se apropie de finalizarea rețelelor de apă și canal

Locuitorii comunei Hârseni sunt tot mai aproape de momentul în care vor beneficia de rețele funcționale de apă și canalizare, după aproape un deceniu de la începerea investiției. Deși proiectul a fost întârziat de numeroase probleme tehnice și procedurale, autoritățile locale spun că lucrările au intrat în linie dreaptă.

Primarul comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu, a declarat că pentru sistemul de alimentare cu apă a fost obținută autorizația de construire pentru captarea apei, după ce soluția tehnică a trebuit refăcută din cauza lipsei unei surse de apă identificate inițial.

„Pentru proiectul de apă, acum ne-a ieșit autorizația de construire la captarea apei. A durat o perioadă mai lungă pentru că s-a schimbat soluția, deoarece nu s-a găsit apă și a trebuit să facem o nouă proiectare. Acum această problemă a fost rezolvată și sper că până la finalul anului să fie finalizate atât rețeaua de apă, cât și canalizarea, pentru a putea face recepția lucrărilor”, a declarat primarul Daniel Dâmboiu.

În ceea ce privește canalizarea, edilul spune că verificările efectuate cu ajutorul unei inspecții video au scos la iveală numeroase deficiențe de execuție.

„La canalizare, în urma inspecției video am constatat multe probleme: conducte sparte și conducte montate cu contrapantă, care trebuie înlocuite. Avem aproximativ doi kilometri de conducte cu contrapantă mare și fisurate. Aceste lucrări au fost recepționate și plătite de fosta administrație, însă nu avem altă soluție decât să le refacem pentru ca sistemul să poată funcționa”, a explicat primarul.

Pe lângă problemele tehnice, administrația locală se confruntă și cu dificultăți generate de constructor.

„Avem și o problemă cu firmele constructoare. Asociații s-au certat între ei, unul și-a retras oamenii de pe șantier. Am discutat cu ei și le-am transmis că lucrările trebuie finalizate, iar consecințele le vor suporta ei. Sperăm să nu ajungem în situația de a organiza o nouă licitație”, a mai spus Daniel Dâmboiu.

Lucrările pentru realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în comuna Hârseni au început în urmă cu aproximativ zece ani, însă proiectul a fost întârziat în repetate rânduri din cauza problemelor tehnice și administrative. Autoritățile locale speră ca investiția să fie recepționată și pusă în funcțiune până la sfârșitul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.