Recomandate

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Făgăraș prin muzică și tradiții românești

Făgărășenii sunt invitați să celebreze Ziua Universală a Iei într-un cadru de poveste, la Cetatea Făgărașului. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 iunie, de Sânziene, începând cu ora 19.00, în Amfiteatrul de Vară al cetății.

Organizată de Casa de Cultură Făgăraș, manifestarea este dedicată promovării și valorificării unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale – ia românească. Organizatorii adresează o invitație specială doamnelor și domnișoarelor care iubesc portul popular și păstrează vie tradiția cusutului, să participe îmbrăcate în ie și să se alăture acestei sărbători a patrimoniului cultural românesc.

Programul artistic va include un concert susținut de îndrăgitul interpret de muzică populară Marius Ciprian Pop, care va aduce în fața publicului cântece specifice folclorului românesc.

Totodată, elevii Casei de Cultură Făgăraș vor prezenta un program folcloric pregătit special pentru această ocazie, contribuind la atmosfera autentic românească a evenimentului.

Prin această manifestare, organizatorii își propun să promoveze valorile tradiționale, identitatea culturală și frumusețea costumului popular românesc, într-o zi cu o puternică încărcătură simbolică pentru cultura și spiritualitatea românească.

Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul de Vară al Cetății Făgăraș, miercuri, 24 iunie, de la ora 19.00, iar accesul publicului este liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.