Subiectul zilei

Percheziții în județul Brașov într-un dosar privind fraude cu fonduri „Start Up Nation” și evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au efectuat, luni, cinci percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează obținerea ilegală de fonduri prin programul guvernamental „Start Up Nation” și infracțiuni de stopaj la sursă.

Acțiunea se desfășoară în cadrul operațiunii naționale „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit anchetatorilor, reprezentantul unei societăți comerciale este suspectat că ar fi utilizat documente și înscrisuri cu date nereale pentru a obține finanțare nerambursabilă prin programul „Start Up Nation”. În urma acestor demersuri, ar fi fost acordat un ajutor financiar în valoare de 200.000 de lei, sumă considerată prejudiciu adus bugetului de stat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, au rezultat indicii că reprezentantul firmei ar fi reținut și nu ar fi virat la bugetul de stat taxele și contribuțiile aferente salariilor angajaților, în perioada 2022–2023. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la aproximativ 60.000 de lei.

Perchezițiile au vizat atât locuințele unor persoane fizice, cât și sediul societății comerciale implicate. Anchetatorii urmăresc identificarea și ridicarea unor documente și alte mijloace de probă necesare pentru completarea materialului probator.

La finalul activităților, două persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Serviciului Criminalistic și al Poliției Municipiului Făgăraș.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *