UPDATE: Reacția Consiliului Județean Brașov în scandalul de la Părău. „Nu va fi groapă de gunoi”
După tensiunile din ședința Consiliului Local Părău și nemulțumirile exprimate de cetățeni, reprezentanții administrației județene vin cu clarificări privind proiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
Președintele ADI ISO Mediu și administratorul public al Consiliului Județean Brașov, Szenner Zoltan, a declarat că 58 din cele 59 de unități administrativ-teritoriale din județ au aprobat asocierea pentru implementarea sistemului, singura excepție fiind comuna Părău.
„Toate localitățile din județul Brașov, cu excepția Părăului, au votat pentru. Inclusiv toate localitățile din Țara Făgărașului, dar și Măieruș și Hoghiz, unde vor fi realizate celelalte investiții”, a precizat acesta.
Oficialul atrage atenția că refuzul de a intra în acest parteneriat ar putea avea consecințe directe asupra locuitorilor din Părău. Potrivit acestuia, în lipsa unui contract de asociere, comuna ar putea rămâne în afara sistemului județean de gestionare a deșeurilor, ceea ce ar duce fie la imposibilitatea transportării gunoiului către instalațiile comune, fie la costuri mult mai mari pentru cetățeni.
Szenner Zoltan susține că în spațiul public circulă informații eronate despre proiect și respinge categoric ideea că la Părău ar urma să fie realizată o groapă de gunoi. „La Părău nu va fi groapă de gunoi. Proiectul prevede doar o stație de sortare, tratare și compostare, unde deșeurile vor fi procesate în spații închise, fără a rămâne în locație”, a explicat acesta.
În același timp, reprezentantul Consiliului Județean a subliniat că proiectul respectă toate prevederile legale și că în județ există deja un depozit autorizat de deșeuri, la Săcele, ceea ce exclude realizarea unei noi gropi de gunoi.
Acesta a mai afirmat că lipsa unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor în județul Brașov a dus, în timp, la tarife ridicate pentru populație și avertizează că situația s-ar putea agrava dacă proiectul nu va fi implementat la nivel unitar.
Declarațiile vin în contextul în care, în ședința de ieri a Consiliului Local Părău, mai mulți cetățeni și-au exprimat opoziția față de amplasarea centrului de sortare în comună, invocând temeri legate de poluare, mirosuri și impactul asupra calității vieții. Oamenii au anunțat că vor să inițieze un referendum local și au depus sesizări către instituțiile competente.
Situația rămâne tensionată, iar autoritățile încearcă, în continuare, să găsească un echilibru între implementarea proiectului județean și nemulțumirile comunității locale.

