Gust, talent și competiție: „Junior Șenchea Chef” aduce bucătăria de top în rândul elevilor
Concursul județean „Junior Șenchea Chef”, ajuns la ediția a VII-a, are loc astăzi, reunind elevi pasionați de gastronomie din mai multe unități de învățământ din județul Brașov.
Competiția a adus la start echipe de la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Brașov, Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea și Liceul Tehnologic „Aurel Vijoli” Făgăraș, precum și elevi de la Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș.
„Este o manifestare care a devenit un specific pentru școala noastră. Chiar dacă la un liceu tehnologic avem atât de multe specializări și domenii de calificare, se pare că, în mod tradițional, concursul de gastronomie «Junior Șenchea Chef» este într-adevăr o tradiție. Astăzi se desfășoară a șaptea ediție, un concurs care a plecat de la o glumă între elevi și care a ajuns o manifestare la nivel județean. Avem înscrise cinci echipaje, rămase patru în concurs, dar foarte bune. Sperăm că ne vor demonstra astăzi tot ce știu și tot ce au învățat la școală. Ne dorim foarte mult ca, din toamnă, să extindem această manifestare și să înmulțim și celelalte specializări cu astfel de concursuri”, ne-a spus prof. Ingrid Hera, directorul Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”.
Participanții au demonstrat creativitate și îndemânare în bucătărie, pregătind preparate complexe, de la mușchiuleț de porc în crustă de ierburi aromatice, cu piureuri și sosuri rafinate, până la combinații moderne, precum organe de porc reinterpretate sau preparate cu influențe fine dining, cum ar fi porc cu trufă.
Preparatele au fost atent concepute, punând accent pe tehnici moderne de gătit, plating și combinații de gusturi, elevii reușind să impresioneze juriul prin originalitate și atenție la detalii. Din juriu au făcut parte reprezentanți ai restaurantelor din Făgăraș și Brașov, printre aceștia numărându-se și foști absolvenți ai liceului „Șenchea”, în prezent bucătari apreciați.
„Am fost elev la Șenchea, am absolvit în anul 2023, iar acum sunt bucătar șef la Casa Terra, unul dintre cele mai bune restaurante din Făgăraș. Astăzi o să fiu atent la așezarea în farfurie, să aibă gust, dar și la alte aspecte. Este a doua ediție la care sunt prezent, mă bucur că am ajuns să fac parte din juriu și le doresc succes tuturor echipelor. Când am fost elev, am participat chiar în ultimul an și am obținut locul întâi”, ne-a spus Ștefan Balazs, bucătar șef la Casa Terra.
„Și eu sunt fost absolvent al Liceului Șenchea. Am terminat în anul 2007, însă nu pe această specializare, ci pe mecanică. Viața m-a dus însă în acest domeniu de aproape 12 ani, iar acum sunt bucătar într-o locație din centrul Brașovului. Astăzi aș vrea să văd copiii că își dau interesul pentru preparate; gustul este esențial și, de asemenea, este foarte important să lucreze în echipă”, ne-a spus Iulian Liahu, bucătar și membru în juriu.
Echipele au fost coordonate de cadre didactice de specialitate, care au ghidat elevii în pregătirea meniurilor și în perfecționarea tehnicilor culinare.
Concursul „Junior Șenchea Chef” își propune să promoveze excelența în învățământul profesional și tehnic, să încurajeze tinerii să își dezvolte abilitățile în domeniul gastronomic și să faciliteze schimbul de experiență între elevi și profesori.
,,Este a 7-a ediție la care particip. Este minunat, copiii sunt minunați. Ce mă încântă în fiecare an este că toată comunitatea este prezentă: primării, școli, parteneri de practică, cadre didactice, invitați și din alte școli. Este o acțiune a comunității, sper să continue mulți ani de acum încolo”, a spus Daniela Țucanu, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic la ISJ Brașov.
Evenimentul demonstrează încă o dată că viitorii bucătari ai Făgărașului sunt bine pregătiți și capabili să aducă un plus de valoare în domeniul gastronomiei.







