Campanie de dezinsecție în Făgăraș, începând din 14 mai
Începând cu seara zilei de 14 mai 2026, în municipiul Făgăraș se va desfășura o amplă campanie de dezinsecție, menită să combată atât insectele zburătoare, precum muștele, țânțarii și căpușele, cât și pe cele târâtoare, cum sunt gândacii de bucătărie.
Potrivit anunțului autorităților, acțiunea se va derula pe o perioadă de aproximativ două săptămâni. Intervențiile vor avea loc în funcție de condițiile meteorologice, în principal pe timpul serii, după ora 22:00.
Substanțele utilizate în cadrul campaniei sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și sunt incluse în Registrul Național al Produselor Biocide destinate profilaxiei sanitar-umane.
Reprezentanții autorităților recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, zonele în care se desfășoară lucrările, pentru a preveni eventuale incidente.
De asemenea, apicultorii sunt sfătuiți să ia măsuri de protecție a familiilor de albine, inclusiv relocarea stupilor în afara zonelor în care vor avea loc tratamentele.

