Subiectul zilei

Bilanțul din 2025 la Detașamentul de Pompieri Făgăraș: mai multe incendii și intervenții SMURD, mai puține accidente rutiere

Detașamentul de Pompieri Făgăraș a încheiat anul 2025 cu un număr de intervenții relativ constant comparativ cu 2024, însă cu diferențe semnificative în anumite tipuri de misiuni. Potrivit lt. col. Radu Nan, comandantul detașamentului, incendiile și intervențiile SMURD au fost în creștere, în timp ce accidentele rutiere și numărul deceselor au înregistrat o scădere.

Ca intervenție, tragem linie și evaluăm. 2025 a fost un an oarecum constant comparativ cu 2024, ca număr total de intervenții. Diferențele au apărut la numărul de incendii, unde am avut cu aproximativ 10% mai multe intervenții. Nu am mai avut foarte multe incendii de vegetație, acestea au fost mai reduse”, a declarat comandantul pentru TV NOVA Fagaras.

În schimb, pompierii făgărășeni au intervenit la mai multe inundații, inclusiv în municipiul Făgăraș. De asemenea, echipajele au acordat sprijin colegilor din alte județe afectate de inundații, intervenind în Suceava, Olt, Argeș și Galați.

SMURD, în creștere cu 15%

Intervențiile SMURD au continuat trendul ascendent, înregistrând o creștere de aproximativ 15% față de anul precedent. În total, au fost consemnate 2.158 de intervenții SMURD în 2025.

Din totalul misiunilor, aproximativ 60% au fost gestionate de punctul de intervenție din Făgăraș, iar 40% de punctul de lucru Homorod, aflat în coordonarea aceleiași subunități.

În ceea ce privește incendiile, anul trecut s-au înregistrat 165 de intervenții, cu aproximativ 10% mai multe decât în 2024. La capitolul accidente rutiere, pompierii au intervenit la 34 de evenimente, numărul acestora fiind mai redus comparativ cu anii anteriori.

De asemenea, au fost înregistrate șase misiuni de căutare-salvare, față de una în anul precedent.

Un aspect pozitiv evidențiat de conducerea detașamentului îl reprezintă scăderea numărului de persoane decedate .

Un aspect îmbucurător este rata deceselor în urma intervențiilor noastre. Numărul persoanelor decedate a fost în scădere”, a mai precizat lt. col. Radu Nan.

Reprezentanții subunității au menționat că au existat și deplasări fără intervenție, însă acestea nu au fost incluse în analiza principalelor tipuri de misiuni desfășurate în 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.