De astăzi, începe simularea Evaluării Naționale
De astăzi până în 13 martie, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a vor susţine simularea Evaluării Naţionale. În premieră, anul acesta, susţin simularea şi elevii claselor a VII-a, noutatea fiind anunţată de oficialii de la Ministerul Educaţiei în urmă cu o lună. Simularea este susţinută la nivel naţional, cu subiecte făcute la nivel naţional.
Prima probă pe care o susţin elevii, astăzi, este Limba şi literatura română. Marţi, 12 martie, este programată proba de matematică, iar miercuri, 13 martie, doar elevii din clasele cu predare într-o limbă a minorităţilor naţionale (maghiară, germană etc) vor susţine proba la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate în 22 martie.
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Potrivit metodologiei, corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Dacă este cazul, vor fi adoptate măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.