Administrativ

Școala Gimnazială Nr. 7 din Făgăraș a fost modernizată complet. Investiție de peste 7 milioane de lei

Lucrările de modernizare ale Școlii Gimnaziale Nr. 7 din municipiul Făgăraș au fost finalizate, anunță primarul Gheorghe Sucaciu. Proiectul a avut ca obiectiv principal îmbunătățirea calității actului educațional și a condițiilor oferite elevilor și cadrelor didactice.
Imobilul a fost supraetajat cu un nivel, a fost instalat un lift pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități, iar unitatea de învățământ beneficiază acum și de o sală de sport nouă, modernă, adaptată cerințelor actuale. Școala este arondată Colegiului Național „Doamna Stanca” Făgăraș și este situată pe strada Dr. Ioan Senchea, nr. 104B.
Valoarea contractului de execuție pentru modernizarea școlii a fost de 7,24 milioane de lei, investiția făcând parte din proiectul amplu „Modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 7 și a Rețelei de străzi urbane, în vederea creșterii calității vieții în municipiul Făgăraș”.
Pe lângă reabilitarea unității de învățământ, proiectul a inclus și modernizarea a 11 străzi urbane: Azotului, Câmpului, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Bălcescu (tronsoanele 2 și 3), Mihai Eminescu (tronsonul 2), 1 Decembrie 1918, Titu Perțea, I.M. Klein, Salcâmului (tronsoanele 1 și 2) și Uniunii. Proiectul a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014–2020, având o valoare totală de 26,9 milioane de lei.
Primarul Gheorghe Sucaciu a precizat că, deși lucrările au înregistrat întârzieri față de termenul inițial, acestea au fost cauzate de complexitatea proiectului și volumul mare de lucrări, fiind pus un accent deosebit pe calitatea execuției și durabilitatea investiției.
Edilul a mulțumit elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru răbdarea de care au dat dovadă și a subliniat că, în perioada următoare, modernizarea infrastructurii educaționale din Făgăraș va continua, beneficiarii finali fiind copiii și viitorii elevi ai municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.