Fapt divers

Accident rutier pe DN1 între Codlea și Vlădeni – o persoană rănită, traficul este blocat

Un accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN1, între localitățile Codlea și Vlădeni, eveniment la care intervin în aceste momente polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea.

Potrivit primelor informații, în coliziune au fost implicate un autocamion și o autoutilitară, iar o persoană aflată într-unul dintre vehicule a suferit leziuni corporale, fiind preluată de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale producerii accidentului, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.

În acest moment, circulația este complet blocată pe tronsonul respectiv al DN1, urmând să fie reluată după finalizarea intervenției și îndepărtarea autovehiculelor avariate de pe carosabil.

Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile din trafic și să respecte indicațiile polițiștilor aflați la fața locului.

foto: Info Trafic Fagaras

Img 20251024 wa0020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.