Vijelia din iulie, care a lovit Țara Făgărașului a avut aspect de tornadă. Pagube uriașe în județul Brașov
Țara Făgărașului s-a aflat, în luna iulie, sub cod roșu al naturii. În doar câteva ore, o vijelie cu aspect de tornadă a măturat localitățile Hârseni, Recea, Beclean și Voila, lăsând în urmă gospodării avariate, drumuri afectate și culturi agricole distruse. Fenomenul extrem a fost însoțit de grindină și ploi torențiale, care au accentuat dezastrul.
Raportul prezentat astăzi în ședința Colegiului Prefectural Brașov arată că, doar în urma acestor furtuni violente din 16–17 iulie, pagubele evaluate în Țara Făgărașului , dar și în alte localități din județ depășesc 6,4 milioane de lei. Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în agricultură: peste 1.000 de hectare de terenuri cultivate au fost compromise, cu un prejudiciu estimat la aproape 5,8 milioane de lei.
De asemenea, infrastructura rutieră locală – străzi și podețe – a fost grav afectată (301.800 lei), în timp ce imobilele și anexele gospodărești au înregistrat distrugeri de peste 320.000 lei. Școlile din zonă nu au fost nici ele ocolite, valoarea pagubelor ridicându-se la 35.400 lei.
„Vorbim de fenomene cu caracter extrem, care au lovit punctual și violent, cu efecte similare unei tornade. Țara Făgărașului a fost una dintre cele mai afectate zone din județ”, au precizat reprezentanții Prefecturii Brașov.
Raportul general pentru întreg județul, aferent perioadei mai–iulie 2025, indică pagube totale de peste 254 milioane lei produse de inundații, furtuni și viituri. Cele mai mari pierderi au fost consemnate în infrastructură și agricultură.
Autoritățile au transmis către Ministerul de Interne și Ministerul Dezvoltării Raportul Sinteză, în vederea accesării Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru sprijinirea comunităților afectate.

